Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Vedete străine

Sean Penn s-a întors în Ucraina pentru a ajuta cu programe umanitare pentru refugiaţi

de Ioana Maria,

Sean Penn, care se afla în Ucraina la momentul izbucnirii invaziei rusești, a anunțat pe Instagram că s-a întors în țara devastată de război pentru a continua eforturile umanitare destinate refugiaților ucraineni.

„Am fost astăzi în Lviv, Ucraina, împreună cu co-fondatorul și directorul general al CORE @annyounglee și echipa noastră, stabilind strategii cu guvernarea locală și ONG-urile pentru a extinde programele noastre în țară”, a scris Sean Penn. În videoclip se observă că vehiculul în care se afla actorul trece printr-o tabără de soldați ucraineni.

Pe lângă activitatea sa umanitară cu CORE, pe care a creat-o după ce un cutremur devastator a lovit Haiti în 2010, Sean Penn realizează un documentar despre evenimentele din Ucraina împreună cu Vice Media.

Ulterior, la câteva zile, Sean Penn a părăsit Ucraina pe jos, alături de refugiați, pentru a trece în Polonia. „Împreună cu doi colegi, am mers câțiva kilometri până la granița poloneză, după ce ne-am abandonat mașina pe marginea drumului”, a spus Penn, pe 28 februarie, pe contul său de Twitter. BBC notează că, de atunci, organizaţia sa caritabilă a lucrat pentru a oferi locuinţe şi educaţie refugiaţilor ucraineni din Polonia.

A fost atât de pasionat de munca sa încât, săptămâna trecută, a cerut public ca președintele ucrainean Volodymyr Zelensky să fie invitat să vorbească la Oscaruri. Dacă liderul nu va fi invitat, Penn a promis că își va topi premiile pentru cel mai bun actor pentru filmele Milk din 2008 și Mystic River din 2003.

În timp ce Zelensky nu a participat la ceremonie, Mila Kunis, a cărei familie este din Ucraina, a vorbit în numele compatrioților ei pentru că „au găsit puterea de a continua să lupte în mijlocul unui întuneric inimaginabil”, ceea ce a fost urmat de un moment de reculegere pentru țara asediată. Cu toate acestea, Sean Penn nu a dat niciun indiciu dacă a mers până la capăt și și-a topit stauetele de aur.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te