Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Sebastian Chitoșcă, primele declarații după ce a fost eliminat din lupta pentru marele premiu „Survivor România”: „Am început să ne dăm seama”

de Redactia Tvmania

Sebastian Chitoșcă este ultimul concurent care a părăsit competiția „Survivor România”. În următoarea etapă a emisiunii de la Kanal D, cei 6 rămași în competiție intră la individuale.

Sportivul a făcut primele declarații despre conflictele pe care le-a avut în junglă. Sebastian Chitoșcă a vorbit și despre relația cu Elena și Maria, scrie libertatea.ro.

„De multe ori, fără nicio glumă, cine împărțea hrană îi dădea Elenei puțîn mai mult că să nu creăm o discuție. Atunci când cineva crede că ai ceva cu el, și dacă are mai mult în cană, crede că are mai puțin. Discutăm că doi oameni și apoi își activă modul drama, un mod care nu înțelegeam de unde vine.

Am început să ne dăm seama de felul ei de a fi și am lăsat de la noi. La un moment dat era totul bine, dar pe ultima sută de metri ne-am arătat și ne-am spus iar supărările. 

Noi ni le spuneam foarte frumos și deodată discuția degenera foarte mult și nu aveai cum să discuți altfel pentru că te aducea într-o stare in care totul era amplificat”, a dezvăluit Sebastian Chitoșcă, pentru WowBiz.

„Noi mereu am incercat, cand am avut o discutie cu oricare, stiam ca nu trebuie să ridicăm tonul putin mai sus. Noi ridicam tonul după 15-20 de minute de discutie. Eu nu am auzit-o pe Elena să spună că a greșit și ea puțin, ea doar spunea „minți”.

Nu pot să știu ce era în sufletul lor (n.r.- al Elenei și al Mariei), dacă au luat calea asta a dramei, dar a recunoscut Maria că ar vrea să o ajute pe Elena, că i-ar mai lăsa puncte.

Cât vezi doi oameni apropiați și unul spune că ar vrea să câștige celălalt competiția și să o ajute, să îi dea două puncte măcar… În majoritatea timpului ele refuzau contactul cu noi. În ultima zi de competitie am avut si meci international.

Am vorbit cu Zanni să mergem la fete, să fim uniți. S-a dus Zanni, oarecum să le ridice și lor vibe-ul, să le ridice starea de spirit, și apoi a început Dacă venim să vorbim serios, e o problema, daca venim cu un vibe distractiv, e o problema. Noi prosti ca ne-am dus. (…)

Fetele erau foarte bine in timpul liber, se comportau normal cand gateam, cand stateam impreuna. Apoi cand se gandeau ca ar putea parasi competitia, apăsau acceleratia. Noi doar ne-am spus argumentele. Dacă vorbeai cu Elena un subiect din 25 iunie, îi spuneai ce ai făcut, ea iti spunea ce ai făcut in 2 februarie”, a mai spus fostul concurent de la Survivor România. 

Sursa foto: Instagram

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te