Tocmai a încheiat primul său sezon din postura de investitor în emisiunea „Imperiul Leilor”, iar afacerile îi ocupă mult timp. Însă, atunci când nu „învârte” milioanele de dolari, Sebastian Dobrincu (23 de ani) se concentrează să obțină alte milioane… de vizualizări.
Mai precis, cel mai tânăr milionar din Silicon Valley s-a lansat și în muzică de mai bine de trei ani, iar cel mai recent clip al său, cel al piesei „La pieptul meu”, a depășit deja 1 milion de afișări pe YouTube. Și cum iubita lui, Ioana Ignat, este și ea o cântăreață pe val… muzica este omniprezentă în viața lui. Ce urmează pentru Sebastian? Aflăm chiar de la el!
Sebastian Dobrincu, considerat cel mai tânăr milionar din Silicon Valley, este fondatorul Storyheap, o platformă care a devenit lider pe piața de digital marketing. În portofoliul său are clienți precum Selena Gomez, Tumblr, Hulu, Universal Music sau Shake Shack.
A intrat în lumea software-ului la numai 11 ani, a învățat singur programarea pe când era foarte mic, iar la 17 ani s-a mutat în Statele Unite, după ce a fost exmatriculat de la un liceu din România.
La 23 de ani, cu o avere estimată la peste 2 milioane de dolari – așa scrie în presa mondenă ;), cu o iubită frumoasă (n.r. Ioana Ignat)… ce îți lipsește în acest moment?
Nu mi-am orientat niciodată viața în jurul a ce îmi lipsește. Cred ca sunt la început de drum în multe lucruri și mă mândresc ca am putut bifa niște reușite până la vârsta asta. Muncesc cu aceeași ambiție ca în prima zi și încerc să ating obiective cât mai mărețe.
Care sunt cele mai frecvente reacții când oameni de business, cu care te întâlnești pentru prima dată, îți află vârsta?
Majoritatea persoanelor din cercurile mele profesionale fie mă cunosc de ceva timp, fie au auzit de mine. Când eram mai tânăr, lumea scotea des în evidență aspectul acesta. Era o oarecare frustrare la acel moment. Prea târziu am învățat să mă mândresc cu faptul că sunt mezinul în oricare context profesional mă aflam.
Apropo de prima întâlnire… cum a decurs aceasta cu ceilalți investitori de la „Imperiul Leilor”? Îi cunoșteai dinainte?
Cu ceilalți Lei am făcut cunoștință direct la filmări. Modul în care ne-am împrietenit a fost o surpriză total neașteptată și una dintre cele mai frumoase urmări de după „Imperiul Leilor” pentru mine.
Câți bani ai investit până acum în afacerile propuse la „Imperiul Leilor”? Și cum decurg ele până în acest moment?
Nu țin minte suma exactă, însă cred că toți cei 5 „Lei” au depășit 1 milion de euro în investiții în acest sezon. Mă mândresc cu faptul că antreprenorii celor mai bune business-uri din acest sezon m-au ales ca investitor și că deja ne-am pus pe treabă împreună.
Care este cea mai mare sumă de bani pe care ai pierdut-o până acum? Și în ce circumstanțe?
Undeva la 1.3 milioane de euro acum nu foarte mult timp. O investiție riscantă pe care mi-am asumat-o la momentul respectiv, din care am recuperat aproape spre nimic. Prefer să o privesc ca pe o lecție de viitor decât să mă tulbure amintirea.
Sunt mulți tineri care te iau acum drept model. Ce le transmiți?
Să își clădească propriul drum în viață. Nu cred în modele. Eu de-alungul carierei am avut foarte multe repere – oameni pe care ii apreciam din anumite puncte de vedere și de la care încercam să împrumut calitățile pe care le admiram. Deschiderea cu care ascultam sau abordam orice persoană cred că a cântărit mult în formarea mea personală și profesională.
Dar părinților cărora, poate, copiii lor te dau pe tine drept exemplu când vor să schimbe sau să renunțe la școală?
Sa le explice cu răbdare că pentru mine școala a fost prioritară, iar contextul în care eu am ajuns să renunț la educația formală este o abatere de la regulă și nicidecum un exemplu de urmat. Profesorii mei mă descriu și azi drept un elev silitor și implicat; participam la olimpiade la informatică și alocam majoritatea timpului meu liber pregătirii pentru acestea.
Dar, ca să nu fiu ipocrit, sfatul meu ar fi să evalueze atent circumstanța propriului copil 🙂
Ce îți place cel mai mult în SUA? Dar în România?
În SUA mă bucur cel mai tare de vremea de neegalat din Los Angeles și de confortul vieții de acolo. În România mă încântă cel mai tare oamenii, caldura și onestitatea pe care o simți în relație cu aceștia.
Ce reprezintă muzica pentru tine în acest moment? E o pasiune pe care ți-o permiți sau vrei o carieră în industrie?
Făcând muzică de peste 3 ani eu zic că am deja o carieră în industrie. Parcursul meu muzical a fost și va fi presărat cu multă reținere și dubii din partea celor care mă cunosc pentru reușitele mele antreprenoriale.
Asta doar mă ambiționează mai tare. Eu îmi fac treaba, scriu și lansez piese cât mai bune, iar oamenii încep să aprecieze deja în număr din ce în ce mai mare. Totul e pas cu pas.
Revenind la TV, ce se va întâmpla după „Imperiul Leilor”? Urmează al doilea sezon? Vei fi implicat și în alte proiecte?
Sincer, nu știu. Cu toate că programul de filmări a fost destul de obositor, m-am distrat teribil la filmări cu prietenii mei „Lei”. Mă bucură enorm și latura educațională a show-ului, mai ales faptul că sunt într-o poziție unică de a motiva generația mea prin puterea propriului exemplu.
Dacă voi fi implicat în alt sezon, va rămâne o surpriză. Momentan, am multe alte proiecte personale care îmi ocupă timpul – atât business cât și activități sociale în care sunt implicat.