Minciuni. Secrete. Amoruri interzise. Intrigi. Nimic nu lipseste din prima telenovela romaneasca difuzata 1n curand de Antena 1 si produsa de postul din Baneasa si compania de productie a lui Valeriu Lazarov. „Secretul Mariei” a provocat valuri inca „din fasa”, o data cu schimbarea actritei din rolul principal, la numai o saptamana de la debutul filmarilor. „Uzurpatoarea” e Anemona Niculescu.

Acum vreun an si jumatate s-a auzit pentru prima data ca Valeriu Lazarov are in plan o telenovela romaneasca. Zvonul s-a transformat intr-o certitudine abia acum cateva luni, cand „La Dolce Vita Production”, compania lui Lazarov, si Antena 1 au confirmat ca pregatesc o productie de acest fel. La probe, au fost chemate practic mai toate numele din showbiz. Vara trecuta, n-a trecut zi in care sa nu aflam ca inca o vedeta aspira la un rol, cat de mic, in noua telenovela. Oarecum neasteptat (dat fiind ca printre competitoare se numarau Alexandra Dinu si Ioana Moldovan), personajul principal i-a fost atribuit spre interpretare Cristianei Raduta. Actrita demisionara cu scandal de la un teatru romanesc, protagonista de pictorial nud si cantareata cu videoclipuri scumpe, ce locuieste la Monte Carlo, a fost inlocuita insa dupa numai cateva zile de filmare.

Urmărește-ne pe Google News