US Open, ultimul mare turneu de Grand Slam la tenis din acest an, nu se putea incheia mai bine pentru organizatori si pentru masina de facut bani a publicitatii. Pana in toamna lui 2007, coronita reginei va odihni pe pletele balaie ale Mariei Sarapova, rusoaica de numai 19 ani care a devenit noua bomba sexy a lumii.
Victoria Mariei la US Open a venit, oarecum, pe neasteptate. De la Sarapova se astepta oricand reeditarea succesului de acum doi ani, de la Wimbledon, dar felul in care le-a invins pe cele mai bune jucatoare ale lumii a surprins.
Superba blonda cu forme care ar face sa crape de invidie si un fotomodel (1.88 metri si 59 de kilograme) a avut o ascensiune impresionanta nu numai in preferintele publicului, ci si in tenis. Maria a devenit sportiva profesionista pe 19 aprilie 2001, iar dupa numai trei ani, in vara lui 2004, a castigat Wimbledon-ul. Intervalul 2001-2004 e destul de controversat.

Urmărește-ne pe Google News