Începând de astăzi, 1 septembrie, după terminarea serialului „Friends”, Pro Cinema reia difuzarea „Seinfeld”, serialul care a rulat la americani între anii 1989-1998, de luni până vineri, de la ora 21.00.
Jerry Seinfeld (dr.) e vedeta „serialului cu cel mai mare succes al tuturor timpurilor”. Jerry și prietenii lui, Elaine, George și Kramer (st.), locuiesc la New York, iar în fiecare episod cei patru au parte de întâmplări hilare, la care oricine se poate raporta.
Personalitățile lor excentrice fac ca situațiile prin care trec să fie cu atât mai distractive.
[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=Rjd6A-MY6dY[/youtube]
În primele două episoade, Elaine îl invită pe Jerry la o petrecere. Aici, el întâlneşte o femeie care pur şi simplu îl fascinează. Ulterior, Jerry realizează că nu i-a aflat nici numele, nici numărul de telefon. Aşa că face orice ca să le obţină, iar George e acolo ca să-l ajute.