Homepage  / Vedete

Selecţia Naţională Eurovision 2017: înscrierile se încheie duminică

Selecţia Naţională Eurovision 2017: înscrierile se încheie duminică

de Redactia Tvmania

Compozitorii care doresc să participe la Selecţia Naţională a Eurovision mai au doar câteva zile la dispoziţie pentru a înscrie piesele la Registratura TVR ori electronic, la adresa [email protected]. Duminică, 22 ianuarie 2017, perioada de înscrieri se va încheia, iar echipa Eurovision România va trimite materialele membrilor juriului.

Ovidiu Anton, câştigătorul Selecţiei Naţionale 2016, revine pe scena Eurovision România. Artistul va susţine un recital electrizant duminică, 26 februarie, în semifinala competiţiei, unde va interpreta, alături de trupa ANTON, cele mai noi piese, dar şi hitul care i-a adus trofeul Eurovision România 2016: Moment of Silence.

„Mă bucur să susţin acest recital în cadrul  Selecţiei Naţionale Eurovision România alături de noua mea trupă, ANTON”, a declarat Ovidiu. „O fac în primul rând pentru fanii Eurovision care m-au susţinut şi pentru toţi românii care au fost alături de mine. Vom cânta o parte din piesele noi, la care am lucrat în ultima jumătate de an. Anton merge mai departe”, a mai spus câştigătorul Selecţiei Naţionale 2016.

Premieră: Preselecţia va fi difuzată într-un show tv

Pentru prima dată în istoria participării României la Eurovision, juriul va decide semifinaliştii Selecţiei Naţionale într-un show televizat. Artiştii vor interpreta piesele în studiourile TVR, vineri, 27, sâmbătă, 28 şi duminică, 29 ianuarie, în faţa juriului şi a invitaților care îi vor susține din gradene. În premieră în istoria Selecţiei Naţionale, înregistrările audierilor vor fi difuzate, în perioada 5-11 februarie, într-un show inedit, în exclusivitate la TVR 2, TVR HD şi TVR Internaţional.

La final, fanii vor afla numele celor 15 semifinalişti ai Selecției Naţionale 2017, care vor rămâne în cursa pentru un bilet spre scena din Kiev.

Semifinala Selecţiei va avea loc duminică, 26 februarie 2017, iar Finala pe 5 martie, iar câştigătorul Selecţiei Naţionale va fi desemnat exclusiv de public, prin televot.

Eurovision Song Contest 2017 va avea loc la Kiev, cu semifinalele pe 9 şi 11 mai şi finala pe 13 mai. Alături de România, în competiţie s-au mai înscris 42 de ţări.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Te-ar putea interesa și:

Au început înscrierile pentru Eurovision 2017. În premieră, juriul va decide semifinaliștii

Eurovision-ul şi Campionatul Mondial de Fotbal se vor vedea la TVR 1

Ucraina a ieşit învingătoare la Eurovision

Justin Timberlake va cânta la Eurovision

Pro TV vrea să aducă Eurovision 2016 în România

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton