Atipică față de producțiile de gen, miniseria britanică „Crimele din Pembrokeshire” (disponibilă pe HBO Go), cu Luke Evans în rol principal, captivează prin construcția aparte, dar și prin drama puternică din centrul său.
Atipică față de producțiile de gen, miniseria britanică „Crimele din Pembrokeshire” (disponibilă pe HBO Go), cu Luke Evans în rol principal, captivează prin construcția aparte, dar și prin drama puternică din centrul său.
În 2006, după zece ani la Londra, inspectorul de poliție Steve Wilkins (Luke Evans) se întoarce la Poliția din Pembrokeshire, unde a fost numit comisar-șef.
Curând, presa îi atrage atenția asupra unei serii de crime rămase neelucidate timp de mulți ani, care afectează reputația secției.
Pentru că superiorii sunt precauți față de redeschiderea anchetei, Wilkins mobilizează în secret o echipă de cinci experți în criminalistică pentru a reinvestiga cazurile.
Detaliind o anchetă cum nu prea vedem în producțiile de gen, „Crimele din Pembrokeshire” / „The Pembrokeshire Murders” (2021) ne arată de la început posibilul criminal.
Numai că miza poveștii „Crimele din Pembrokeshire”, inspirată de crime reale petrecute în anii ’80 și ’90, este împiedicarea altor tragedii. Suspectul principal, John William Cooper (Keith Allen), închis doar pentru jafuri și furturi, e pe cale să fie eliberat, iar comisarul-șef Wilkins, convins că acesta este autorul omorurilor din zonă, face toate eforturile pentru a împiedica noi tragedii.
Fără exces de pumni și pistoale, ca detectivii americani, Wilkins își pune la bătaie flerul, conștiința profesională, compasiunea și o perseverență de fier pentru a finaliza ancheta.
În goana după dovezi cruciale, Wilkins și echipa lui descoperă noi implicații ale faptelor și o adevărată tragedie familială, în care sunt implicați soția suspectului, Pat Cooper (Caroline Berry) și fiul său, Andrew Cooper (Oliver Ryan).
Miniseria regizată de Marc Evans, cu un scenariu de Nick Stevens, are la bază cartea „The Pembrokeshire Murders: Catching the Bullseye Killer”, apărută în 2013.
Aceasta a fost scrisă de comisarul-șef Steve Wilkins împreună cu Jonathan Hill (jucat de David Fynn), jurnalist și producător la filiala galeză a ITV, al cărui sprijin în anchetă a fost esențial.
Întreaga istorie pusă sub lupă aici are valențe dramatice neașteptate, emoție și profunzime.
În afară de peisajele superbe din Pembrokeshire, filmate în tonuri reci, care contribuie la expresivitatea poveștii, alegerea actorilor se dovedește decisivă. De la Luke Evans („Furios și iute”, „Nouă străini”), încântat să filmeze în locurile natale, la excelenții interpreți ai familiei Cooper: Caroline Berry („Recviem”), Oliver Ryan („Ucide-mă cu tandrețe”) și Keith Allen („Trainspotting”, „Kingsman: Cercul de aur”) și până la echipa de criminaliști, întreaga distribuție construiește o poveste impresionantă.
Producătorii miniseriei au fost preocupați în permanență să nu răscolească detalii chinuitoare pentru familiile victimelor și să păstreze un ton adecvat și sensibil al poveștii.