Homepage  / HBO

Tot ce trebuie să știți despre miniseria „Un scandal britanic”. Sezonul 2 e acum pe HBO Go

Tot ce trebuie să știți despre miniseria „Un scandal britanic”. Sezonul 2 e acum pe HBO Go

de Andreea Hentea,

Intrat recent pe HBO Go, sezonul doi al miniseriei „Un scandal britanic” prezintă divorțul ducilor de Argyll,  devenit unul dintre marile scandaluri ale secolului XX. Primul episod a fost lansat pe 7 ianuarie, al doilea este disponibil de azi, iar ultimul episod, al treilea, va fi difuzat din 21 ianuarie.

Totul începe într-un tren, în 1947. Frumoasa și bogata Margaret Swenny (Claire Foy), aflată în plin divorț de soțul american cu care avea trei copii, îl întâlnește pe îndrăznețul căpitan Ian Douglas Campbell (Paul Bettany), al unsprezecelea duce de Argyll.

Și el însurat la vremea aceea, și tată a doi băieți, acesta o abordează fără perdea, spunându-i că, dacă i-ar fi fost el soț, nu ar fi lăsat-o niciodată să plece. Înainte de-a coborî din luxosul tren, amândoi știu prea bine ce va urma. 

Încleștări dure într-un castel de vis

În spatele realului coup de foudre simțit de amândoi se află calcule, orgoliu, rapacitate și dorință de putere. Este ceea ce va ieși la iveală uluitor de rapid după ce Ian și Margaret, proaspăt divorțați, devin soț și soție, în 1951.

Între zidurile reci ale somptuosului castel Inveraray, moștenirea familiei Argyll, cei doi se sfâșie reciproc. Niciunul dintre protagoniști nu e fără pată.

Ducele este violent, lipsit de scrupule și interesat doar de averea fabuloasă a proaspetei sale soții. Ducesa e egoistă, dură, dornică de aventuri și capabilă de orice.

Culisele acestei căsnicii sălbatice, încheiată în 1963 printr-un divorț hipermediatizat, au depășit însă orice așteptări.

Presa a numit-o pe Margaret „the Dirty Duchess”, iar soțul ei i-a interzis accesul în castel, i-a furat fotografiile și a acuzat-o că l-a înșelat cu 88 de bărbați. 

„Un scandal britanic”, o reconstituire teribil de convingătoare

Ceea ce asigură reușita deplină a producției de față este, în primul rând, jocul scânteietor al actorilor. Claire Foy este atât de strălucitoare în rolul ducesei de Argyll, încât, așa cum a spus un critic, „nu-ți poți lua ochii de la ea atâta timp cât e în cadru”.

Într-adevăr, Claire Foy nu mai are aici nimic din suava interpretă a reginei Elisabeta a II-a în tinerețe, din celebrul serial „The Crown”, care i-a adus două premii Emmy și un Glob de Aur.

Amintind de dualitatea unui mai vechi personaj al său, malefica lady Persephone Towyn din serialul „Stăpâni și servitori” / „Upstairs Downstairs”, lansat în 2010, actrița scapără de mândrie rănită, egoism și furie, fiind aproape linșată de presă și de opinia publică pe parcursul dezvăluirilor de la tribunal.

Conducându-și eroina cu deosebită subtilitate, ea știe că nu trebuie să ne-o facă simpatică cu niciun chip pe Margaret, dar reușește să o transforme într-o eroină complexă, să-i explice dorința de afecțiune și traumele din copilărie care i-au deformat caracterul.

Cu nimic mai prejos, Paul Bettany, actor capabil de multiple nuanțe și finețuri, scoate mereu la iveală, în rolul ducelui, noi replici acide, noi ticăloșii și defecte oribile.

Noul sezon al miniseriei „Un scandal britanic”, regizat de Anne Sewitsky, după un scenariu de Sarah Phelps, excelează și la capitolul atmosferă, reconstituind moravurile de atunci ale unei lumi șocate, încă, de război.

Deși acuzată de un critic că nu se ridică la eleganța poveștii primului sezon (disponibil, de asemenea, pe HBO Go), regizat de Stephen Frears, care analiza scandalul sexual în care erau implicați Jeremy Thorpe (Hugh Grant), liderul Partidului Liberal, și Norman Scott (Ben Whishaw), fostul său iubit, istoria ilustrată aici reușește să ne ofere un tablou tulburător al naturii umane, într-un ritm care nu ne plictisește niciun moment.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton