De la echitație și balet, Victoria Răileanu trece la secția de actorie și începe să joace, în timpul liceului, pe scena Teatrului Național din Timișoara, în spectacolele „We can dance”, în regia Mihaelei Lichiardopol, iar apoi în „Krumm” regizat de Radu Afrim. De atunci și până acum, actrița a avut alături nume mari din teatru și film.
Invitată la podcastul produs și găzduit în exclusivitate de canalul de Youtube Happyfish „Boomerul și Milenialu’”, cu Silviu Petcu și Alexandru Zob, Victoria Răileanu a povestit o scenă din serialul „VLAD”, care a îngrozit-o în acel moment.
„Când mai am de jucat cu Adrian Titieni în serial, mă bucur și zic ce bine. La un moment dat, se produce ceva în el și devine un personaj nebun, pentru că așa este rolul. Mi se pare extraordinar cum reușește (…). Ce mi s-a întâmplat mie o dată și m-am speriat efectiv a fost când filmam secvențele de tortură din serialul Vlad de la Jilava. Personajul lui trebuia să-mi tragă cu ciocanul peste picioare. La un moment dat, s-a pus Titieni în genunchi în fața mea, a luat ciocanul și apoi s-a uitat în sus la mine. Mi-a fost atât de frică!”, și-a adus aminte actrița.
Poți urmări podcastul integral pe YouTube
– Articol în parteneriat cu HappyFishTV –