Platforma de streaming Netflix a anunțat două premiere de Ziua Îndrăgostiților. „Fideli”, în original „Fedeltà” (2022) este o miniserie italiană de 6 episoade, iar „Ca un peștișor de aur”, în original „Fishbowl Wives” (2022), este un serial japonez.
de Mioara Tronaru,
Platforma de streaming Netflix a anunțat două premiere de Ziua Îndrăgostiților. „Fideli”, în original „Fedeltà” (2022) este o miniserie italiană de 6 episoade, iar „Ca un peștișor de aur”, în original „Fishbowl Wives” (2022), este un serial japonez.
Ambele seriale, și „Fideli”, și „Ca un peștișor de aur”, au în prim plan infidelitatea, deci trebuie să vă gândiți de două ori înainte de a vă invita partenerul sau partenera la o seară de Valentine’s Day pe Netflix. Vedeți mai jos câteva detalii despre cele două producții.
Distribuție: Michele Riondino, Lucrezia Guidone
Sinopsis oficial: „O căsnicie aparent fericită începe să se destrame atunci când fidelitatea soțului este pusă sub semnul întrebării și ambii parteneri au parte de tentații”.
„Fideli” este o dramă romantică italiană care are la bază un roman scris de Marco Missiroli. Este descris de Netflix drept o producție emoționantă, dar are rating 18+, deci dedicată exclusiv publicului adult. Vor fi vehiculate teme ca infidelitatea, înșelarea, adulterul și fața întunecată a iubirii.
Serialul este regizat de Stefano Cipani și Andrea Molaioli, după un scenariu scris de Elisa Amorusa, Laura Colella și Alessandro Fabbri.
Distribuție: Rich Ting, Ren Hanami, Anzu Lawson
Sinopsis oficial: „Într-un complex rezidențial de lux, șase femei captive în căsnicii nefericite cad pradă infidelității. Bazat pe seria manga semnată de Kurosawa R”.
„Ca un peștișor de aur” pune în discuție relațiile extramaritale și unde se termină dragostea binecuvântată de convențiile sociale și unde începe adulterul. În același timp, vor fi abordate și teme moderne precum violența domestică. Serialul nu are încă precizat ratingul, dar trailer-ul nu poate fi văzut dacă nu aveți 18 ani.