Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale coreene

Ce seriale coreene vom vedea pe Netflix în 2022

de Mioara Tronaru,

Netflix a devenit o sursă din ce în ce mai bogată de seriale coreene. Iar după ce a dat lovitura anul acesta cu „Squid Game”, care tocmai a primit trei nominalizări la premiile Globul de Aur, așteptările abonaților au devenit din ce în ce mai mari.

Pentru 2022, What’s on Netflix a făcut o listă cu serialele coreene care vor intra pe platformă, dar evident că nu pot fi toate, unele nici nu au fost încă anunțate, dar puteți vedea mai jos, cele despre care se știe deja câteva amănunte.

În plus, pentru noi, cei din România, trebuie să știți că nu avem acces la toate serialele care intră pe platformă, deci s-ar putea, din păcate, să nu vedem multe dintre ele.

Topul serialelor coreene anunțate pe Netflix în 2022

„All of Us Are Dead”

Premiera: ianuarie 2022

Distribuție: Yoon Chan Young, Park Ji Hoo, Jo Yi Hyun, Park Solomon, Yoo In Soo

Sinopsis: Mai mulți elevi rămân blocați în școală după ce un virus care transformă oamenii în zombi se răspândește cu repeziciune în populație.

„All of Us Are Dead” este adaptarea webtoon-ului cu același nume. Și în cazul lui, după incredibilul „Train to Busan” și mai recentele „Peninsula”, „Kingdom” și „#Alive, așteptările sunt foarte mari.

Trailer:

„Juvenile Justice”

foto Netflix

Premiera: ianuarie 2022

Distribuție: Kim Hye Soo, Kim Mu Yeol, Lee Sung Min, Lee Jung Eun, Park Jong Hwan

Sinopsis: O judecătoare, faimoasă pentru faptul că dezaprobă mai ales infracțiunile minorilor, este cea mai nouă achiziție a curții de justiție pentru minori din Yeonhwa. Ea însăși o victimă în tinerețe, judecătoarea are acum în față tot felul de delincvenți minori pe care îi ajută să descopere ce înseamnă cu adevărat să fii un adult.

De când s-a reîntors pe micul ecran, veterana și iubita actriță Kim Hye Soo a deținut rolul principal din „Hyena” (care poate fi văzut tot pe Netflix), iar acum va fi judecătoarea din „Juvenile Justice”.

„Carter”

Actorul Joo Won cunoscut din „Good Doctor” / foto Profimedia

Premiera: 2022

Distribuție: Joo Won, Lee Sung Jae

Sinopsis: Actorul Joo Won, care-a deținut rolul principal din mega-hit-ul „Good Doctor”, joacă acum în primul său serial original Netflix. El va fi Carter, un agent sud-coreean care suferă de pierderi de memorie și care are misiunea de a investiga răspândirea unui virus misterios în peninsulă.

„Money Heist”

Park Hae Soo, actorul din „Jocul calamarului”, va juca în versiunea sud-coreeană „La Casa de Papel”

Premiera: 2022

Distribuție: Yoo Ji Tae, Jeon Jong Seo, Park Hae Soo, Lee Won Jong, Kim Ji Hoon

Sinopsis: Fenomenul spaniol „Money Heist”, cunoscut și ca „La Casa de Papel”, este unul dintre cele mai populare seriale de altă limbă decât cea engleză de pe Netflix. Așa că realizarea unei variante coreene nu a fost cine știe ce mare surpriză. Se știe că filmările pentru „Fabrica de bani” coreeană au început în septembrie 2021, iar cei de la What’s on Netflix estimează că serialul va ajunge pe platformă undeva în ultima jumătate a anului 2022.

„Queen of the Scene”

Premiera: 2022

Distribuție: Gong Hyo Jin, Park Ha Sun

Sinopsis: Kim Ma Ri este o faimoasă scenaristă sud-coreeană cunoscută pentru răsturnările șocante de situație cu care își uimește publicul. Dar într-o zi, nu tocmai bună, Ma Ri se trezește ea însăși într-una dintre propriile sale povești și încearcă cu disperare să scape și să revină în realitate.

Gong Hyo Jin, pe care am văzut-o tot pe Netflix în „When the Camellia Blooms”, se întoarce pe platformă cu o nouă poveste. Serialul „Queen of the Scene” este încă în stadiul de preproducție, ceea ce înseamnă că vom mai avea de așteptat. 

„The Sound of Magic”

Ji Chang Wook, Choi Sung Eun, Hwang In Yeop

Premiera: 2022

Distribuție: Ji Chang Wook, Choi Sung Eun, Hwang In Yeop, Nam Da Reum, Hong Seo Hee

Sinopsis: Abandonată de părinți din cauza datoriilor, Yoon Ah Yi se descurcă singură și își crește și sora mai mică. În ciuda faptului că se împarte în tot felul de slujbe part-time, este în continuare una dintre cele mai bune studente din clasa ei. Cea mai mare dorință a tinerei este să crească pe cât de repede se poate pentru a avea o slujbă stabilă. Iar când îi destănuie acest vis magicianului Lee Eul, viața i se schimbă pentru totdeauna.

Suriname

Premiera: 2022

Distribuție: Ha Jung Woo, Hwang Jung Min, Park Hae Soo, Jo Woo Jin, Yoo Yeon Seok

Sinopsis: Inpsirată de evenimente reale, acțiunea serialului are loc în America de Sud, unde un baron al drogurilor ajunge să atragă atenția agenției National Intelligence Service. Pentru a-l anihila, serviciul de informații solicită ajutorul unui antreprenor obișnuit.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te