:quality(75)/https://www.tvmania.ro/wp-content/uploads/2015/12/Horia-Barbu-Victor-Rebengiuc-300x200.jpg)
Serialul “Deschide ochii” va fi difuzat de la ora 20.30, iar telespectatorii vor putea urmări câte două episoade ale poveștii care pune accentul pe aventurile și intrigile prin care trece avocatul orb, interpretat de Victor Rebengiuc.
Într-o lume în care nimic nu este ceea ce pare, doar el, un orb, poate privi dincolo de aparențe. ”Interpretez rolul unui avocat dedicat justiției, dreptății, un avocat care este alături de oamenii simpli, care își găsesc cu greu dreptatea, pentru că nu au suficienți bani. Marea provocare pe care am avut-o cu rolul a fost faptul că am avut de interpretat un personaj lipsit de vedere, a trebuit să mă documentez. Am fost în asociații de nevăzători și am cunoscut oameni absolut minunați, de o generozitate fără margini, optimiști, tonici, care m-au inspirat în vedere cu acest personaj. Am jucat cu mare plăcere alături de actori buni, Andi Vasluianu, Aylin Cadîr, Luminița Gheorghiu și alți câțiva tineri extrem de talentați. Iar Iura Luncașu, regizorul serialului, a fost la înălțime, modul în care a desfășurat lupta noastră cu rolurile a fost magnific”, a declarat Victor Rebengiuc despre serialul “Deschide ochii”.