De la lansarea sa, în prima zi de Crăciun a anului 2020, serialul „Bridgerton” a devenit un adevărat fenomen, declanșând o nebunie în materie de vânzări de produse dintre cele mai variate. Spiritul „Bridgerton” este preluat acum și de producții care au ca subiect întâlnirile romantice.
Recent, conglomeratul media NBCUniversal a produs un reality-show de televiziune intitulat „Pride & Prejudice: An Experiment in Romance” pentru filiala americană a companiei Endemol și pentru postul britanic Shine TV. În centrul său se află o tânără care își caută perechea, totul fiind prezentat în stilul și veșmintele epocii Regenței, exact ca în serialul „Bridgerton”.
Această tânără va trebuie să-l aleagă dintr-un grup de pretendenți pe cel care îi va câștiga inima și îi va impresiona anturajul. Noua emisiune de televiziune va fi găzduită de un castel aflat în mediul rural, plasat într-un cadru natural superb, în care eroina și pretendenții săi se vor putea plimba și se vor cunoaște mai bine.
În programul îndrăgostiților virtuali se vor afla plimbări cu trăsura, plimbări cu barca pe lac, competiții de tir cu arcul și comunicarea prin scrisori scrise de mână. În episodul final, eroina reality-show-ului va dezvălui numele celui care i-a câștigat dragostea.
Ce știm până acum despre sezonul 2 al serialul „Bridgerton” de la Netflix
Recent, un top realizat de site-ul Insider, care a folosit date furnizate de platforma Netflix, a arătat negru pe alb ceea ce știam deja cu toții: primul sezon „Bridgerton’ a fost un succes total. Primul proiect al celebrei producătoare Shonda Rhimes („Anatomia lui Grey’) pentru Netflix a devenit cel mai urmărit titlu original al platformei de streaming.
Era, așadar, de la sine înțeles că va urma un alt sezon (și nu doar unul!), dar fiind că seria de cărți omonimă din care se inspiră povestea, scrisă de Julia Quinn, absolventă de Istoria artei la Harvard, are opt volume, fiecare dedicat unui alt membru al familiei aristocrate Bridgerton.
Iată ce se știe, deocamdată, despre sezonul 2 al producției, aflat acum în lucru.