Homepage  / Seriale / Seriale americane

Serialul „Ecaterina”/„The Great” (HBO) va avea și sezonul 2

Serialul „Ecaterina”/„The Great” (HBO) va avea și sezonul 2

de Redactia Tvmania

Producția cu Elle Fanning și Nicholas Hoult în rolurile principale, despre ascensiunea la putere a țarinei Ecaterina cea Mare a Rusiei, va continua cu sezonul 2, au anunțat cei de la Hulu.

„Ecaterina”, serial difuzat de HBO și disponibil pe HBO GO, este o satiră care anunță chiar din generic că respectă adevărul istoric doar „ocazional”. Alternând momentele (destule și savuroase) de comedie cu secvențe ce și-ar găsit loc în orice dramă istorică despre lupta pentru putere, „Ecaterina” este un adevărat festin vizual și mai mult decât atât și se înrudește cu „Favorita”, filmul pentru care Olivia Colman a luat Oscarul în 2019 – ambele producții îl au în comun, ca scenarist, pe Tony McNamara.

Serialul, „The Great” în original, a fost un hit, cu trecere la critici și succes la public – este genul de serial pe care îl devorezi în două zile. Așa că vestea că povestea nu se va opri după cele 10 episoade ale sezonului 1 este cumva de așteptat (mai ales ținând cont de felul cum s-a terminat episodul 10) – și a venit zilele trecute de la oficialii Hulu, scrie Deadline.

Pentru sezonul 2, actorii principali sunt așteptați să-și reia rolurile: Elle Fanning cu siguranță, în rolul Ecaterinei, dar și Nicholas Hoult în rolul lui Petru – recent, Variety scria că Hoult a renunțat să mai apară în următorul film, al șaptelea, „Misiune imposibilă” pentru că producția se suprapunea cu filmările pentru acest sezon 2 din „Ecaterina”.

Țarina Ecaterina cea Mare a domnit 34 de ani, deci material pentru continuarea poveștii există din abundență. De fapt, producătorul executiv Marian Macgowan explica la un moment dat, pentru Decider, că „inițial, am plănuit șase sezoane”.

Partea proastă pentru fanii serialului este însă că va trece probabil ceva vreme până la lansarea acestui nou sezon 2, mai ales că industria de profil a fost și este în continuare foarte afectată de restricțiile provocate de pandemie.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton