Homepage  / Știri / Televiziune

Serialul gastronomic „Arome italiene cu David Rocco” debutează la TV Paprika pe 25 august

Serialul gastronomic „Arome italiene cu David Rocco” debutează la TV Paprika pe 25 august

de Redactia Tvmania

Serialul gastronomic „Arome italiene cu David Rocco”/”David Rocco's Dolce Italia” debutează la TV Paprika marți, 25 august, de la ora 20.55. Show-ul propune o călătorie culinară, dar și afectivă a chef-ului în preaiubita sa Italie. Milano, Verona, Veneția, Genova, Cinque Terre, Bologna și capitala Italiei, plus bucatele gătite în aceste părți ale Italiei sunt personajele principale ale serialului. 

David Rocco, autorul a trei cărți de bucate celebre, aduce de ani buni pasiunea pentru gătit și bucuria vieții în casele a milioane de oameni, din peste 150 de țări. Călătoria propusă odată cu acest nou serial aduce „la dolce vita” în casele telespectatorilor.

„Arome italiene cu David Rocco” propune vizitarea câtorva locuri faimoase, în care oamenii și poveștile lor se leagă strâns de arta, muzica și gusturile orașelor. De la orașul cosmopolit și vioi Milano prin vechile canale venețiene până la orașul etern al Romei, vom afla – pe parcursul episoadelor de 30 de minute – ingredientele unei „dolce vita”: mâncăruri gustoase, umor, pasiune și spontaneitate.

În primele două episoade, David Rocco este în căutarea acelei Veneții pe care turiștii nu o prea văd, cea care – încet, încet – dispare. Ridicarea nivelului mării, valurile copleșitoare de turiști, costurile ridicate ale traiului aici îi fac pe mulți venețieni get-beget să plece către marile orașe. Rocco încearcă să ajungă la acei venețieni care au rămas aici, făcând eforturi să-și păstreze tradițiile, cultura, moștenirea. În episodul 3, Rocco ajunge la Verona, oraș cunoscut pentru mâncare, vin și iubire (în fond, Verona e fundalul poveștii de iubire dintre Romeo și Julieta). Milano e următoarea destinație a lui Rocco, căreia dedică două episoade.

Aici se întâlnește cu artiști din alte domenii decât cel culinar – arhitecți, designeri, creatori de modă pentru a discuta despre viitorul orașului. În Torino, cunoscut pentru industria automobilistică, Rocco se întâlnește cu localnici și degustă mâncăruri tradiționale mai puțin popularizate. O călătorie culinară în Italia nu se putea face fără a ajunge în Bologna, capitala pastelor. Ultimele două episoade sunt dedicate capitalei, Roma. Aici Rocco petrece timpul cu chefi și antreprenori locali, care se consideră păstrătorii tradițiilor culinare ale orașului, dar și cu un grup de imigranți ce au o formație muzicală cu succes internațional. 

David Rocco este autorul a trei cărți de bucate: „David Rocco’s Dolce Famiglia”, „David Rocco’s Dolce Vita” și „Made In Italy”. A primit numeroase premii și distincții, printre care Gourmand Award, Taste Canada Award fiind adesea citat și publicat în ziare și reviste precum The Globe and Mail, National Post, Toronto Star, Hello!, enRoute, Chatelaine. Este adesea invitat în emisiuni pe posturile CTV și CBC. A jurizat emisiuni culinare populare, precum Donut Showdown, Top Chef Canada și Iron Chef America. Canadianul s-a lansat și în producția de vinuri, având propria marcă,  „David Rocco’s Dolce Vita”, cu trei varietăți – Prosecco, Chianti și Pinot Grigio.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton