Homepage  / HBO

Serialul HBO Max pe care trebuie să-l vezi: „Julia”. Când e premiera

Serialul HBO Max pe care trebuie să-l vezi: „Julia”. Când e premiera

de Andreea Hentea,

Din 31 martie, HBO Max ne oferă serialul „Julia” (2022), care o evocă pe extraordinara Julia Child (Sarah Lancashire) cu un umor și o energie care ne împiedică să ne dezlipim de ecran. O poveste în culori vii, care ne arată de ce Julia Child rămâne fascinantă inclusiv pentru publicul de azi.

Julia Child, precursoarea tuturor show-urilor culinare

Autoare a bestsellerului culinar „Mastering the Art of French Cooking”, care s-a vândut în peste 2,5 milioane de exemplare până în prezent, Julia Child, soția unui diplomat american, a rămas în istorie ca personalitatea care a schimbat modul în care americanii percepeau mâncarea și le-a indus pasiunea ei pentru gastronomie.

Julia i-a învățat, practic, să savureze și să pregătească mâncărurile franțuzești așa cum a învățat ea însăși în deceniile în care a locuit, împreună cu soțul ei, la Paris.

Printre altele, ea a demonstrat cum se pregătesc coq au vin, Boeuf Bourguignon, Petit Fours, Crepes Suzette, foie gras sau sufleu de ciocolată.

Saltul era uriaș pentru familiile americane, care se bazau în special pe preparate simple, pe bază de carne la cuptor, legume sau paste ori începuseră să adopte, din rațiuni legate de timp și comoditate, semipreparatele sau mâncarea congelată.

Numai că Julia Child a reușit mult mai mult decât atât, schimbând mentalități inclusiv cu privire la televiziune și la locul femeilor în lume, pentru drepturile cărora milita.

Astăzi, o replică a bucătăriei Juliei Child este găzduită de Muzeul Național de Istorie Americană Smithsonian. În 2021 i-a fost dedicat și un documentar foarte bine primit, „Julia”, regizat de Julie Cohen și Betsy West. 

Cine era formidabila Julia?

Cea mai importantă dintre numeroasele reușite ale acestui nou serial creat de Daniel Goldfarb (unul dintre producătorii serialului Amazon „Minunata doamnă Maisel”) este distribuirea lui Sarah Lancashire în rolul Juliei Child.

Una dintre actrițele acelea impozante și impecabile din serialele BBC pe care le iubim atât, actrița britanică reușește să egaleze sau chiar să surclaseze interpretarea perfectă a lui Meryl Streep din filmul „Julie & Julia” (2009), regizat de regretata Nora Ephron.

Mult mai aproape de statura adevăratei Julia (care avea 1,88 m înălțime și jucase tenis, golf și baschet în tinerețe), Sarah Lancashire umple ecranul cu prezența ei jovială, cu zâmbetul strălucitor, cu mersul hotărât (chiar și modul în care coboară scările casei când iese în oraș e memorabil) și cu vocea aceea faimoasă care a transformat-o pe Julia Child într-o prezență singulară. 

Cu rochiile sale înflorate, bijuteriile frapante și taioarele în culori vii, Julia Child intră cu vitejie într-o arenă dominată de testosteron și orgolii precum televiziunea și devine amfitrioana strălucită a primei emisiuni culinare din istorie (lansată în 1963), fără să aibă la îndemână niciuna dintre remarcabilele facilități tehnologice de care televiziunea dispune azi.

Julia se luptă cu suspiciunea producătorilor și cu limitele grilei de programe, oferindu-și doar talentul și experiența, spiritul strălucit și jovialitatea pur și simplu irezistibilă. 

Pe Sarah Lancashire (57 de ani), recompensată cu două premii Emmy pentru rolurile din producțiile BBC „Last Tango in Halifax” (difuzat între 2012 și 2020) și „Happy Valley”, am văzut-o în îndrăgitele seriale „Zbor peste inimi” (lansat în 2008) și „Galeriile Paradise” (lansat în 2012).

Despre rolul principal din „Happy Valley” (lansat în 2014 și difuzat și azi), Catherine Cawood, sergent în Poliția din Yorkshire, s-a spus că e rolul vieții ei, dar și excelenta sa interpretare din „Julia” va avea, mai mult ca sigur, ecouri.

Ea a jucat și în filme precum „La răscruce de vânturi” (2009), cu Tom Hardy și Charlotte Riley, și în „Garderobierul” (2015), cu Anthony Hopkins și Ian McKellen. 

Actrița nu s-a inspirat pentru rolul Juliei din filmul american cu Meryl Streep, convinsă că serialul de față „este un proiect complet diferit, așa cum pot exista cincizeci de Hamlet diferiți, jucați de cincizeci de actori diferiți. Beneficiul filmului, pentru mine, a fost că atunci am auzit prima dată de Julia. Ea nu a fost o prezență în Regatul Unit și am aflat despre ea datorită marketingului din jurul filmului. Dar, în afară de asta, filmul nu a jucat niciun rol în pregătirea sau în participarea mea la serial”.

Sarah Lancashire a vizionat, în schimb, tone de imagini de arhivă cu Julia Child, despre care a spus: „E o bucurie de privit. E tonică, vrei să fii în compania ei și te face să vezi lumea cu ochi mai buni”. 

O echipă perfectă la bord

Creatorul serialului „Julia”, Daniel Goldfarb, a spus că „eroii serialului nu aveau idee că, șaizeci de ani mai târziu, oamenii se vor uita încă la emisiunea Juliei, «The French Chef». Și ei chiar se uită, nu doar pentru cât de multe pot învăța de la ea, ci și pentru că Julia era tonică, te bucurai de compania ei. În primul rând, însă, ea înțelegea cum să facă o emisiune de divertisment fără a sacrifica nimic din valoarea sa educațională”.

Foarte recenta producție creată de Daniel Goldfarb arată nu doar un alt mod de a privi mâncarea și de a realiza o emisiune TV de succes, ci și o căsnicie oarecum ieșită din tipare, în care Julia era vedeta familei, iar soțul ei, Paul Child (jucat subtil de David Hyde Pierce), un diplomat pasionat de pictură și de sculptură, i se dedicase total.

El a sprijinit-o constant  în carieră, cu o dragoste și un entuziasm ireproșabil, deseori cu prețul sacrificării propriilor aspirații.

„Paul Child cânta la vioară. Avea centură neagră la judo. Îi plăcea să construiască piese de mobilier. A făcut toate aceste lucruri și a avut, bineînțeles, cariera de diplomat. Dar a pus mereu, pe primul plan, această poveste de dragoste uimitoare cu această femeie uimitoare”, a spus actorul despre personajul său.

Julia a fost înconjurată însă de numeroase persoane care i-au înțeles talentul și unicitatea și care au fost contaminate rapid de bucuria ei de viață și de arta ei de a transmite enorm publicului.

În demersurile sale, le-a avut mereu alături pe eleganta ei soră, Avis DeVoto (Bebe Neuwirth e un spectacol de rafinament în rol), pe Alice Naman (Brittany Bradford), tânăra producătoare a emisiunii „The French Chef”, transformată într-o serie de mare succes și pe Russ Morash (excelent Fran Kranz) producătorul inițial ostil, transformat apoi în aliatul ei.

Unele dintre cele mai reușite scene din serial sunt și cele în care Julia o are alături pe entuziasta Judith Jones (tânăra Fiona Glascott, o revelație în rol), editoarea americană a cărților sale, care i-a fost prietenă pe viață. 

Faptul că serialul „Julia” este atât de cald, de emoționant și de tonic, emanând vitalitate, se datorează și alinierii fericite a planetelor pentru întreaga distribuție a serialului, care a funcționat de la bun început ca o echipă extraordinar de sudată.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton