A doua serie din serialul HBO „Redacţia” se termină în SUA pe 15 septembrie (iar în România o zi mai târziu), iar postul a decis să continue povestea cu cel puţin încă un sezon, scrie tvline.com.
A doua serie din serialul HBO „Redacţia” se termină în SUA pe 15 septembrie (iar în România o zi mai târziu), iar postul a decis să continue povestea cu cel puţin încă un sezon, scrie tvline.com.
Nu e de mirare, având în vedere ratingurile obţinute de a doua serie din producţia americană, care au fost mai mari decât cele de anul trecut.
Protagonistul serialului a cărui acţiune are loc într-o redacţie de ştiri, actorul Jeff Daniels (nominalizat la Emmy anul acesta pentru rolul lui Will McAvoy), a anunţat vestea pe contul personal de Twitter: „E oficial. #Newsroom va continua cu sezonul 3”.
Informaţia nu a fost confirmată oficial şi de HBO.