Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Serialul „Manhattan”, ce debutează la Epic Drama, ne duce în culisele fabricării bombei atomice

de Redactia Tvmania

Postul Epic Drama aduce în premieră joi, 25 februarie, de la ora 22.50, primul sezon din „Manhattan” (2014). Plasat pe vremea celui de-al Doilea Război Mondial, serialul prezintă viețile cercetătorilor care au concurat la crearea primei bombe atomice.

Sub denumirea de „Proiectul Manhattan”, în perioada 1939 – 1946, Statele Unite, cu sprijinul Marii Britanii și al Canadei, a pus la punct realizarea primei bombe atomice din lume. La proiect a lucrat contracronometru și în cel mai mare secret un grup de cercetători sub conducerea generalul-maior Leslie Richard Groves Jr. (1896 – 1970), din partea armatei, și a fizicianului Robert Oppenheimer (1904 – 1967), supranumit mai târziu „părintele bombei atomice”.

 

Serialul „Manhattan” ficționalizează aceste evenimente și chiar dacă apar pe micul ecran personaje din realitate, producția nu respectă cu strictețe faptele istorice. „Personajele sunt inventate, dar combină caracteristici ale oamenilor reali. 

Figurile istorice au fost doar pe post de inspirație, pentru că serialul nu și-a propus să fie o docudramă”, a declarat pentru USA Today producătorul Thomas Schlamme. „Manhattan” a avut premiera pe 27 iulie 2014 și a avut succes, dar, din cauza unor probleme cu drepturile de autor, a fost anulat în 2016, după numai două sezoane.

 

1943, Los Alamos

Acțiunea începe în momentul în care Charlie Isaacs (Ashley Zukerman) și soția lui Abby (Rachel Brosnahan) au ajuns la Los Alamos, New Mexico.ajung în Los Alamos, New Mexico, și descoperă în ce condiții trebuie să trăiască cei care lucrează la cel mai mare secret din lume. Aici, există două echipe rivale de cercetători implicate în proiectul bombei atomice: Echipa Thin Man, condusă de Reed Akley (David Harbour), și Echipa Implosion, condusă de Frank Winter (John Benjamin Hickey). 

Cu toții sunt oameni de știință geniali, dar fiecare cu problemele lui și trăiesc aici împreună cu familiile lor, încercând să funcționeze într-o lume în care secretul și minciuna le invadează fiecare aspect al existenței. În plus, la un moment dat Liza (Olivia Williams), soția lui Frank, care e de profesie botanist, intră la bănuieli după ce începe să descopere anumite schimbări în flora locală…

 

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te