Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / Televiziune

Serialul „Scorpion” are premiera la AXN în noiembrie

de Redactia Tvmania

Pe 6 noiembie, de la ora 21.05, AXN ne face cadou un serial nou-nouţ: „Scorpion” (producţia SUA, 2014), anunţă postul într-un comunicat. Acesta este povestea lui Walter O’Brien (Elyes Gabel), unul dintre cei mai inteligenţi oameni din lume: are un IQ de 197 şi – după ce a spart computerele NASA, în adolescenţă – a fost recrutat de agentul Gallo (Robert Patrick), din cadrul Departamentului pentru Securitate Internă. Acum, ani mai târziu, Gallo îi cere din nou ajutorul lui O’Brien şi echipei lui de la compania Scorpion (un statistician, un psihiatru şi un inginer), iar din grup ajunge să facă parte şi chelneriţa Paige Dineen (Katharine McPhee), al cărei puşti este un geniu. Sezonul doi al serialului a început la americani în toamna aceasta.

În plus, în noiembrie AXN a mai programat sezoane noi din „Cum să scapi nepedepsit”/„How to Get Away with Murder” (sezonul 2, din 2 noiembie, de la ora 21.05), „NCIS L.A.” (sezonul 6, din 4 noiembie, de la ora 22.55), „Crimele din Hel”/„Zbrodnia” (sezonul 2, din 28 noiembie, de la ora 10.55). Iar pe AXN Black vedem sezonul doi din „De la apusul la răsăritul soarelui”/„From Dusk Till Dawn” (din 26 noiembie, de la ora 23.20).

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te