Homepage  / Filme Online / Prime Video

Serialul „Stăpânul inelelor” va avea premiera pe Amazon, în septembrie 2022. Prima imagine din noul proiect!

Serialul „Stăpânul inelelor” va avea premiera pe Amazon, în septembrie 2022. Prima imagine din noul proiect!

de Ioana Maria,

Amazon a anunțat luni că serialul „Stăpânul Inelelor”, inspirat din saga fantastică de J.R.R. Tolkien, va avea premiera în 2022. Mai precis, serialul va fi difuzat în toată lumea din 2 septembrie 2022, scrie hotnews.ro, care citează AFP.

Serialul „Stăpânul inelelor” este proiectul în care Amazon își pune toate speranțele. Gigantul american speră să rivalizeze cu „Game of Thrones”, al celor de la HBO.

În urmă cu patru ani, Amazon a cheltuit 250 de milioane de dolari pentru drepturile de difuzare ale noului serial inspirat din „Stăpânul inelelor”. Într-un comunicat trimis luni presei, gigantul media a anunțat că „filmările primului sezon au fost terminate astăzi (luni) în Noua Zeelandă”.

Noi episoade din serial vor fi lansate în fiecare săptămână, a anunțat Amazon, care a publicat online și prima imagine din producția ce îi are în distribuție pe Cynthia Addai-Robinson („Spartacus”) şi pe Robert Amarayo („Game of Thrones”).

 

 

 

Franciza „Stăpânul inelelor”  a costat 225 de milioane de lire sterline

 

Potrivit Amazon Studios, acţiunea va fi plasată în Pământul de Mijloc, iar povestea din noul proiect va aduce în prim-plan mai multe personaje emblematice ale trilogiei imaginate de Tolkien. Aventurile au loc „într-o perioadă de pace relativă, cu mii de ani înainte de evenimentele din cărţile „Hobitul” şi „Stăpânul Inelelor” de J.R.R. Tolkien”, se mai arată în documentul citat.

Acțiunea serialului pe care toată lumea îl așteaptă va fi plasată în același univers creat de J.R.R. Tolkien, ale cărui cărți au fost publicate între 1954 și 1955. La fel ca acolo și ca în celebra trilogie a lui Peter Jackson, povestea va fi populată de monștri, așezări mitice, gnomi și elfi serafici. 

Filmările la serialul „Stăpânul inelelor’ debutaseră la începutul lui 2020, la Auckland, cel mai mare oraș din Noua Zeelandă, dar s-au oprit din cauza pandemiei. Ele au fost reluate în vara anului trecut.

Franciza „Stăpânul inelelor’, realizată între 2001 și 2003, a costat 225 de milioane de lire sterline și a implicat 20.000 de figuranți pentru binecunoscutele scene de luptă. 

Sursa foto: Facebook

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton