Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / Seriale americane

Serialul „Suits”/„Costume” a fost prelungit cu încă un sezon. Din distribuție dispar Meghan Markle și Patrick J. Adams!

de Redactia Tvmania

Vom avea cel puțin încă un sezon al serialului „Suits”/„Costume”. Rețeaua USA a anunțat marți că pregătește sezonul cu numărul opt, scrie hollywoodreporter.com. 

„Suits” va reveni pe post la americani cu noul sezon în noiembrie 2018, acesta fiind primul sezon fără starurile Patrick J. Adams și Meghan Markle. 

La noi, Happy Channel a difuzat recent sezonul trei, ultimul episod fiind transmis weekendul trecut.

„După șapte sezoane, „Suits” continuă să fie unul dintre serialele cel mai iubite și populare. Deși suntem entuziasmați de anunțul oficial al sezonului opt al seriei, toată lumea de la USA Entertainment le va duce dorul lui Patrick și Meghan. Le suntem recunoscători pentru talentul și determinarea de care au dat dovadă în timpul filmărilor, sezon după sezon”, a declarat Chris McCumber, reprezentantul NBCUniversal Cable Entertainment.

Pentru a umple golul lăsat de pierderea a doi dintre actorii principali ai show-ului, Dulé Hill – actorul din „The West Wing” și „Psych” a apărut pentru prima oară în sezonul șapte din „Suits”, având un rol episodic – a fost promovat și îl vom vedea constant în noile episoade. 

De asemenea, în serial îi vom regăsi pe Gabriel Macht (Harvey Specter), Sarah Rafferty (Donna Paulsen) și Rick Hoffman (Louis Litt). Patrick J. Adams și Meghan Markle ies din poveste la finalul sezonului cu numărul șapte, într-un episod de două ore, care va fi centrat pe nunta celor doi. Sezonul șapte se încheie oficial pe 25 aprilie 2018.

Vă reamintim că Meghan Markle va deveni anul acesta soția Prințului Harry, iar actrița a renunțat deja la rolul din serialul care a făcut-o celebră. La rândul său, Patrick J. Adams, care i-a dat viață lui Mike Ross în serial timp de mai bine de 100 de episoade, a anunțat că nu și-a prelungit contractul și va ieși din poveste la finalul seriei șapte. Adams a recunoscut că și-a dat seama pe la jumătatea sezonului actual că vrea să renunțe la proiect. Printre motivele menționate de actorul de 36 ani se numără și faptul că ar fi trebuit să stea departe de proaspăta lui soție, starul din „Pretty Liars”, Troian Bellisario. 

 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te