Homepage  / Știri

Serialul „The Young Pope”, cu Jude Law în rol principal, va intra în grila HBO

Serialul „The Young Pope”, cu Jude Law în rol principal, va intra în grila HBO

de Redactia Tvmania

Prezentat recent la Festivalul de Film de la Veneția, serialul „The Young Pope”/„Tânărul papă”, regizat de câștigătorul premiului Oscar Paolo Sorrentino, va fi difuzat la HBO și pe HBO GO în Europa Centrală, potrivit unui comunicat de presă al postului.

THE YOUNG POPE - FIRST OFFICIAL PHOTO - Copyright Sky, HBO, Wildside 201...

Printre actorii care fac parte din distribuția acestei noi producții se numără Jude Law (foto dreapta), Diane Keaton, Silvio Orlando, Javier Cámara, Scott Shepherd, Cécile de France, Ludivine Sagnier, Toni Bertorelli și James Cromwell.

„The Young Pope”/„Tânărul papă” spune povestea fictivă a lui Lenny Belardo, cunoscut ca Papa Pius al XIII-Jude Lawleaprimul papă american din istorie. Tânăr și fermecător, alegerea lui pare să fie rezultatul unei simple, dar eficace strategii media organizată de Colegiului Cardinalilor. Dar aparențele pot fi înșelătoare. Mai ales în locul și printre oamenii care au ales ca marele mister al lui Dumnezeu să le ghideze existența. Acel loc este Vaticanul și acei oameni sunt conducătorii bisericii.

Papa Pius al XIII-lea se dovedește a fi cel mai misterios și contradictoriu dintre toți. Perspicace și naiv, ironic și meticulos, arhaic și modern, îndoielnic și ferm, melancolic și necruțător, papa Pius al XIII-lea încearcă să treacă râul fără de sfârșit al izolării umane pentru a găsi un Dumnezeu pe care îl poate dărui omenirii. Și
lui înșuși.

Paolo Sorrentino (foto stânga), regizorul și unul dintre scenariștii serialului, a declarat: „Semnele Paolo Sorrentinoclare ale existenței lui Dumnezeu. Semnele clare ale absenței lui Dumnezeu. Felul în care credința poate fi căutată și pierdută. Măreția divinității, atât de măreață încât este copleșitoare când te lupți cu ispitele și când tot ceea ce poți să faci este să te lași pradă lor.

Lupta interioară dintre imensa responsabilitate de a fi conducătorul Bisericii Catolice și nefericirea omului simplu pe care soarta (sau Sfântul Spirit) l-a ales ca Pontif. În cele din urmă, cum să mânuiești și să manipulezi puterea într-un stat a cărui dogmă și obligație morală este renunțarea la putere și dragostea altruistă pentru aproapele tău. Despre asta este The Young Pope/Tânărul papă.

Acest noul serial este o coproducție Sky, HBO și Canal+.

„The Young Pope”/ „Tânărul papă” va fi disponibil pe HBO GO în luna octombrie. În acest moment nu se știe data lansării pe postul de televiziune HBO.

Urmăriți aici cel mai recent trailer al producției:

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=N2ZFdepTu-w[/youtube]

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton