Homepage  / Netflix

Serialul trucesc de succes care va dispărea de pe Netflix

Serialul trucesc de succes care va dispărea de pe Netflix

de Roxana Mirea,

Serialul turcesc „The Yard” / „Curtea închisorii” („Avlu” în turcă, dar „The Yard” fiind titlul internațional) va dispărea de pe Netflix la mijlocul lunii noiembrie 2022. „The Yard” are 35 de episoade și trei sezoane lansate între 2018-2019.

Despre ce este vorba în serialul trucesc „The Yard”

În prim-planul poveștii se află Deniz Demir (Demet Evgar, o știm din „Patria mea esti tu!”), o femeie a cărei viață ia o întorsătură dramatică după ce fiica ei își împușcă din greșeală tatăl în timpul unui scandal în care bărbatul devine violent.

Vrând să-și protejeze fiica, Demir își asumă responsabilitatea infracțiunii și intră la închisoare. În spatele gratiilor, ea trebuie să se adapteze unor reguli dure și să facă față multor confruntări.

La închisoare, protagonista o cunoaște pe Azra (Ceren Moray, „Bahar: Viaţă furată”), care îi schimbă perspectiva asupra lucrurilor. „Curtea închisorii” este adaptarea turcească a unui serial australian de succes, „Wentworth” (2013-2021).

Printre cele mai mari nume care joacă în serialul succes se numără Kellen Goff, Ertan Saban, Demet Evgar, Ersin Arici, Açelya Özcan și Nursel Köse.

Serialul trucesc de succes „The Yard” va dispărea de pe Netflix

Netflix a preluat toate cele trei sezoane din „The Yard” în 2019 și le-a lansat în două părți. Prima parte a fost lansată în octombrie 2019, iar a doua, în noiembrie 2019. Netflix urmează acum să piardă ambele părți ale serialului. Serialul trucesc de succes va dispărea de pe Netflix pe 15 noiembrie 2022, scrie whats-on-netflix.com.

În prezent, pe platforma de streaming, la informațiile privind serialul „The Yard”, apare scris mesajul: „Ultima zi de vizionare pe Netflix: 14 noiembrie”.

Mulți fani sperau la mai multe episoade ale dramei turcești, dar o a treia parte probabil că nu se va concretiza niciodată.

De ce serialul turcesc „The Yard” va dispărea de pe Netflix

Serialul este etichetat ca fiind un serial original Netflix, dar acest lucru nu înseamnă că platforma de streaming deține toate drepturile asupra serialului. În schimb, Netflix a achiziționat drepturile exclusive de distribuție pentru o perioadă fixă de timp (în acest caz, 3 ani).

Netflix va avea posibilitatea de a reînnoi aceste drepturi, dar având în vedere notificarea de retragere, este foarte posibil ca Netflix să nu reînnoiască.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton