Serialul TV marca HBO „True Blood” ar putea fi adaptat pe scena teatrală, într-un muzical, anunţă Associated Press.
Serialul TV marca HBO „True Blood” ar putea fi adaptat pe scena teatrală, într-un muzical, anunţă Associated Press.
Ideea îi aparţine compozitorului Nathan Barr, care face coloana sonoră a producţiei şi care va pune pe roate muzicalul: „I-am propus ideea aceasta (creatorului) Alan Ball şi postului HBO.
Povestea se pretează unui muzical. Provocarea pentru noi este mare, te gândeşti la «True Blood: Muzicalul» şi îţi vine să strâmbi din nas. Îmi imaginez o versiune proastă a acestei idei. Trebuie să găsim un mod de a reinventa totul”, a explicat Barr la premiera noii serii.
„True Blood” a ajuns la sezonul şapte în SUA: acesta începe la americani pe 22 iunie şi la noi va fi pe 27 iunie, de la ora 23.00, pe HBO.