Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Serialul turcesc „Cennet” are premiera astăzi, la Happy Channel

de Redactia Tvmania

“Cennet”, cea mai nouă producție turcească pe care Happy Channel o aduce în premieră și în exclusivitate în fața publicului român, se lansează astăzi de la ora 18.00. Serialul îi are în rolurile principale pe frumoasa actriță Almila Ada și Berk Atan, câștigător Best Model of Turkey 2012.  

După sezonul 2 “Femeie în înfruntarea destinului” și” Legea familiei”, “Cennet” este cea de-a treia premieră, din această lună, de la Happy Channel. Serialul, care va fi difuzat de luni până vineri, de la ora 18.00 la ora 20.00, o are ca protagonistă pe Almila Ada. Aceasta o interpretează pe Cennet, o tânără care a crescut în grija bunicii sale, după ce a fost abandonată de femeia care i-a dat viață. ”Bunică, mă gândesc uneori… Cred că mamei i-a fost foarte greu. Poate a vrut să se întoarcă la mine, dar nu a putut, cineva nu a lăsat-o. Nici o mamă nu-și lasă puiul, nu-i așa?”, crede Cennet, care poate fi urmărită, astăzi, de la ora 18.00, în primul episod al producției.  

Ani mai târziu, Cennet și mama sa ajung față în față, însă nici de această dată tânăra nu are parte de dragostea părintească. Ce se întâmplă când cele două se întâlnesc, dar și cum i se va schimba viața după ce tânăra îl va întâlni pe Selim Arisoy (Berk Atan), telespectatorii vor putea afla urmărind noul serial turcesc de la Happy Channel.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te