Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / Seriale turceşti

„Parola: Te iubesc” începe la Acasă. Noul serial turcesc, în locul „Prețul dragostei”

de Redactia Tvmania

Începând din seara aceasta, de luni până vineri, de la ora 20:00, Acasă începe difuzarea, în premieră, a unui nou serial turcesc: „Parola: Te iubesc”, anunță postul tv. Producția va fi difuzată în locul serialului „Prețul dragostei”, care va reveni în grila postului. Detalii, aici.

Telenovela „Parola: Te iubesc” – în original „Inadina Ask” (2015) – prezintă peripețiile simpaticei Defne (Acelya Topaloglu), o tânără absolventă de facultate, care încearcă din răsputeri să reușească în carieră și se angajează ca specialist IT într-o companie de succes, acolo unde lucrează și fratele ei, cu care are o relație tensionată.

Din dorința de a îmbina inteligența cu extravaganța, tânăra apare în prima zi la serviciu într-o ținută îndrăzneață, pe care o îmbracă în parcarea firmei, unde îl întâlnește pe Yalin (Can Yaman), despre care crede că este paznic, acesta fiind, de fapt, CEO-ul companiei. În cele din urmă, Defne află care este adevărata identitate a bărbatului și lucrurile se complică alarmant.

Cele două personaje principale ale îndrăgitei telenovele „Parola: Te iubesc” vor trece printr-o serie de întâmplări savuroase, amuzante, dar și pline de tandrețe și iubire. Nu vor lipsi nici intrigile, mai ales că fratele agresiv și autoritar al lui Defne se îndrăgostește de sora șefului acesteia.

CITEȘTE ȘI:

Când va difuza Acasă sezonul 2 din serialul turcesc „Prețul dragostei”

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te