Serkan Çayoğlu şi Özge Gürel (ambii în vârstă de 35 de ani) s-au căsătorit religios în weekend, într-o ceremonie organizată în Italia. Acum o lună, cei doi actori turci s-au căsătorit civil, în Germania, la Karlsruhe, acolo unde locuiesc părinții lui Serkan.
Conform teammy.com,Serkan Çayoğlu şi Özge Gürelau iubit întotdeauna Italia. Cu atât mai mult cu cât, acum 7 ani, cei doi se aflau chiar acolo. Povestea lor de iubire a început în timpul filmărilor pentru serialul turcesc „Sezonul cireșelor”.
De la bun început, cei doi ar fi plănuit să își unească destinele în Italia. Cu toate acestea, părinții lui Serkan au insistat ca tinerii însurăței să se căsătorească în Germania. Totuși, la o lună de la cununia civilă, visul îndrăgostiților s-a împlinit. Cuplul a călătorit la Verona, unde cei doi actori s-au căsătorit la Villa Rizzardi, în prezența celor mai apropiați prieteni și membri ai familiei.
Potrivit presei turce, închirierea vilei i-a costat pe tinerii căsătoriți 90.000 de lire turcești, adică aproximativ 5000 de euro. Cei doi actori ar fi plătit 75 de euro de persoană pentru organizarea cinei festive. Întreg evenimentul ar fi costat 140.000 de lire turcești.
Costumul purtat de Serkan Çayoğlu în timpul ceremoniei religioase a fost oferit de designerul turc Levon Kordinciyan. În ceea ce privește ținutele miresei, acestea au fost create de Vakko Couture și faimosul designer de rochii de mireasă Galia Lahav. Proaspeții însurăței au fost fotografiați de francezul Nicolas Gerardin, mai scrie sursa citată.
La eveniment au participat 100 de invitați, printre care Pelin Karahan, Ahmet Kural, Zuhal Acar, producătorii Ali și Inci Gundogdu. Nunta a început cu spectacolul trupei italiene Smoma, a continuat cu spectacolul celebrului DJ David Saboy.