Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Seth MacFarlane dă de înţeles că nu mai vrea la Oscaruri

de Redactia Tvmania

Creatorul popularului serial animat „Family Guy”, care a prezentat prima sa gală a Premiilor Oscar duminica trecută, a sugerat pe contul personal de Twitter că nu s-ar mai înhăma şi a doua oară.

„În niciun caz. Dar a fost tare distractiv s-o fac”, i-a răspuns el unuia dintre cei 3,8 milioane de fani de pe Twitter.

Deşi gala a înregistrat o creştere semnificativă în audienţe faţă de cea de anul trecut, prestaţia lui MacFarlane a fost polarizantă, iar glumele sale au stârnit controverse în rândul specialiştilor şi telespectatorilor, care le-au descris ca „sexiste” şi „anti-semite”.

“Întotdeauna mi-au plăcut umorul subversiv al lui MacFarlane şi producţii precum «Family Guy» şi «Ted», dar duminică a fost ca un mare jucător de baseball care are o prestaţie slabă în prima sa finală de campionat”, a declarat criticul de film Todd McCarthy.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te