„The Hollywood Foreign Press Association este mai mult decât încântată să-l aibă pe Seth Meyers ca gazdă a celei de-a 75-a gală a Globurilor de Aur”, a declarat președintele HFPA Meher Tatna. „Cu simțul său al umorului și talentul de a fermeca publicul, Seth ne va ajuta să sărbătorim cele mai bune producții de televiziune la Petrecerea Anului”, a mai spus Meher Tatna.
Seth Meyers (43 de ani) nu este la prima prezentare de premii: el a mai fost gazdă la ESPY Awards, în 2010, și la Primetime Emmy, în 2014. Acum, va avea de prezentat Globurile la Jubileul de Diamant.
Cea de-a 75-a gală a Globurilor de Aur va avea loc duminică, 7 ianuarie 2018, iar în America ceremonia va fi difuzată în direct de NBC.
Nominalizările vor fi anunțate luni, 11 decembrie.
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.