Homepage  / Știri / Televiziune

Sex, spioni și minciuni! Miniseria BBC „Procesul Christinei Keeler” începe la Epic Drama

Sex, spioni și minciuni! Miniseria BBC „Procesul Christinei Keeler” începe la Epic Drama

de Redactia Tvmania

Epic Drama difuzează în premieră în România, din 14 aprilie, miniseria britanică de șase episoade „Procesul Christinei Keeler”, în original „The Trial of Christine Keeler” (2019), care se inspiră din evenimentele din jurul Afacerii Profumo, din anii 1960.

În Londra anului 1962, rămasă fără bani, Christine Keeler (Sophie Cookson), fotomodel cu origini modeste, începe să lucreze din nou prin cabarete.

Tânăra Christine și prietena sa Mandy Rice-Davies (Ellie Bamber), pe care medicul Stephen Ward (James Norton), el însuși cu legături în cercurile politice înalte, le prezintă unor bărbați influenți, ajung în atenția poliției și a presei aproape accidental.

Unul dintre foștii iubiți ai lui Christine, Johnny Edgecombe (Nathan Stewart-Jarrett), trage câteva focuri de armă în ușa Christinei, incidentul atrage poliția, a cărei anchetă ajunge în presă. Așa se află că frumoasa Christine a fost în același timp amantă pentru un atașat sovietic la Londra, presupus spion pentru KGB, și pentru ministrul John Profumo! Și dacă au fost dezvăluite secrete de stat, se oripilează opinia publică!

Un scandal uriaș

Afacerea Profumo a fost unul dintre cele mai mari scandaluri ale secolului al XX-lea din politica Marii Britanii. John Profumo, ministrul în guvernul conservator condus de Harold Macmillan, a avut o relație extramaritală cu modelul de 19 ani Christine Keeler, în 1961.

De la o afacere de alcov, s-a ajuns la căderea guvernului și la implicații în securitatea națională datorate legăturilor pe care cei implicați le aveau cu oameni politici sovietici.

Întreaga poveste a cunoscut mai multe ecranizări, printre care și filmul „Scandal” (1989), pentru care Bridget Fonda a primit o nominalizare la Globul de Aur.

Producția BBC One „Procesul Christinei Keeler”, care a avut premiera în Marea Britanie pe 29 decembrie 2019, prezintă evenimentele din perspectiva lui Christine Keeler.

Premiată cu BAFTA pentru „Room at the Top” (2012), scenarista Amanda Coe declara pentru BBC la începerea producției: „Sunt încântată de oportunitatea de a aduce o lumină nouă în această poveste. Incredibilele evenimente din jurul Christinei Keeler, denumite și Afacerea Profumo, sunt un fel de întâlnire dintre Procesul vrăjitoarelor din Salem și O.J. Simpson – un amalgam perfect de gen, clasă, rasă și putere, care rezonează puternic cu lumea în care trăim astăzi”.

Episoadele noi ale miniseriei „Procesul Christinei Keeler” se văd la Epic Drama, din 14 aprilie, în fiecare miercuri, de la 22.00.

Credit foto: Epic Drama

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton