Homepage  / Știri / Televiziune

Sezon nou „Vreau să fiu sănătos” la TVR 1, cu Sonia Argint Ionescu

Sezon nou „Vreau să fiu sănătos” la TVR 1, cu Sonia Argint Ionescu

de Redactia Tvmania

Informaţii şi sfaturi medicale la obiect. Rubrici şi reportaje care promovează practicarea sportului şi mişcarea fizică. Din 2 martie, în fiecare sâmbătă, la TVR 1 şi TVR+, Sonia Argint Ionescu ne dă întâlnire la ora 10.00, cu emisiunea „Vreau să fiu sănătos”.

 

Cu sfaturi simple şi la obiect vine emisiunea Vreau să fiu sănătos pentru telespectatorii săi şi în noul sezon, care începe sâmbătă, 2 martie. Sonia Argint Ionescu şi echipa coordonată de producătorul Beatrice Cioba ne propun noi subiecte ce promovează calitatea vieţii. Pe tot parcursul emisiunii, pe ecran vor fi afişate informaţii de ultimă oră din medicina naţională şi internaţională.

 

Vreau să fiu sănătos este un magazin de informaţii, în care „punem în continuare accentul pe prevenirea afecţiunilor şi pe sfaturi medicale, estetice, de nutriţie, de viaţă şi alimentaţie sănătoasă, pentru toate categoriile de public”. În noul sezon, contăm pe opinia a doi medici de specialităţi diferite, atunci când propunem un subiect în emisiune, încercând astfel să avem o imagine mult mai clară asupra respectivului subiect etc.”, ne-a spus Beatrice Cioba, producătorul emisiunii.

Multe subiecte de interes pentru telespectatori încă de la prima ediţie a noului sezon Vreau să fiu sănătos, când aflăm ce trădează obiceiul de a-ţi face selfie-uri foarte des, dar şi de ce trebuie să citim cu atenţie prospectele medicamentelor, subiect la care primim explicaţii de la doctorul Sandra Alexiu, preşedinte al Asociaţiei Medicilor de Familie. Dana Popescu, medic primar pediatru, ne dă amănunte despre virozele la copii frecvente primavara, iar Adriana Nicolae, medic primar alergologie şi imunologie clinică, va vorbi despre alergiile de primăvară.

Simona Carniciu, medic specialist nutriţie, diabet şi boli metabolice ne oferă informaţii despre despre xylitol şi dulciurile fără zahăr, iar doctorul Ionuţ Leahu – despre cum poţi scăpa de proteza dentară şi să te bucuri de o viaţă normală.

Tot la Vreau să fiu sănătos, aflăm amănunte despre primul eveniment legat de sănătate ce are loc la Bucureşti, desfăşurat în perioada deţinerii preşedinţiei României la U.E. Cum ne ocupăm de pregătirea tenului pentru primăvară, Tips&Tricks, cu Sonia, dar şi rubrica dedicată câte unui sport (în această ediţie fiind vorba despre ski), se regăsesc pe agenda primei ediţii Vreau să fiu sănătos a noului sezon.

În fiecare sâmbătă, de la ora 10.00, telespectatorii TVR 1 află noutăţi din lumea medicală,

cele mai recente tratamente şi terapii sau metode profilactice. Emisiunea Vreau să fie sănătos se transmite la TVR 1 şi online, pe TVR+.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton