Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete

Sezonul 2 din reality-show-ul „WAGS” începe la E! pe 19 august

de Redactia Tvmania

Reality-show-ul „WAGS” (Wives and Girlfriends of Sports Stars/Soţii şi iubite ale sportivilor celebri) revine la E! cu sezonul 2, care debutează vineri, 19 august, la ora 21.00.

Episoadele săptămânale de 60 de minute, pline de momente dramatice, vor duce din nou telespectatorii pe culmile vieţilor unora dintre cei mai tari sportivi profesioniştii contemporani, din perspectiva femeilor care le stau alături. În acest sezon, rivalitatea dintre iubite şi soţii se intensifică, iar certurile sunt la ordinea zilei, dinamica grupului fiind în continuă mişcare. În cele 12 episoade, nou-venitele Sophia Pierson şi Tia Shipman se vor alătura vechilor WAGS (Sasha Gates, Barbie Blank, Autumn Ajirotutu, Nicole Williams, Natalie Halcro şi Olivia Pierson).

Tia Shipman este model Elite Ford, a lucrat pentru mai mulți clienţi, de la magazine de top, la brand-uri de make-up şi de modă şi a avut succes şi în industria entertainment-ului – a jucat în seriale TV celebre, ca „Dragoste şi putere” (CBS), „Grandfathered” (FOX) şi „Betty cea urâtă” (ABC) şi a apărut în nenumărate reclame. Tia a fost cuplată cu jucători de la Denver Nuggets şi Indianapolis Colts.

Sophia Pierson este expert în stil şi frumuseţe şi actriţă şi este înrudită cu două dintre WAGS: este sora Oliviei Pierson şi verişoara lui Natalie Halcro. Sophia a avut o relație cu un jucător de la Tampa Bay Lightning.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te