Modifica setarile cookie
Homepage  / Netflix

Pregătiți-vă să luați notițe de modă! Sezonul 2 al serialului „Emily în Paris” are premiera azi la Netflix

de Vasilica Rogozanu,

„Emily in Paris”, cel mai urmărit serial de comedie Netflix din 2020, revine din 22 decembrie pe platformă cu al doilea sezon, în care aflăm ce surprize mai rezervă Orașul Luminilor pentru eroina poveștii.

Cel de-al doilea sezon din colorata poveste a americancei Emily Cooper (Lily Collins) o prezintă pe protagonistă continuându-și fermecătoarea aventură în Franța, alături de prietenele ei, Mindy (Ashley Park) și Camille (Camille Razat), dar avându-l în preajmă și pe seducătorul Gabriel (Lucas Bravo). 

Dacă în primul sezon, mutarea tinerei din Chicago la Paris aduce cu sine un adevărat șoc cultural, recenta continuare prezintă o Emily vrăjită în continuare de noua ei casă, mai stăpână pe sine, dar încă uimită de stilul de viață franțuzesc.  

„Emily se lasă cucerită tot mai mult de limba franceză, pe care acum încearcă să o aprofundeze cu adevărat. Noul sezon va aduce și o aprofundare a personajului lui Emily în sine”, a dezvăluit  creatorul serialului, Darren Star, precizând că sezonul doi i se pare mult mai intens decât primul. 

Și de parcă viața amoroasă a lui Emily nu e suficient de încurcată (se trezește pe neașteptate implicată într-un triunghi amoros cu Gabriel și Camille), în peisaj apare un alt bărbat seducător: Alfie (Lucien Laviscount), un londonez sarcastic, pe care îl cunoaște la cursurile de limbă franceză. 

Covid-19 nu există în „Emily in Paris”, sezonul 2

Lucrul la sezonul 2 a început în primăvară, iar filmarea pe timpul pandemiei „fost o experiență foarte ciudată”, a povestit interpreta lui Camille, Camille Razat (27 de ani), pentru People.

„Suntem o coproducție franco-americană, așa că a trebuit să ne supunem ambelor guverne în ceea ce privește restricțiile impuse de COVID-19, a explicat ea. Totuși a fost bine că am putut filma, în ciuda restricțiilor”, a recunoscut actrița.

Cu toate acestea, pandemia nu există în povestea din serial. Lily Collins a explicat motivul din spatele deciziei producătorilor de a nu face nicio referire la epidemia de Covid.

„Când s-a lansat, sezonul 1 ne-a permis să evadăm (din realitate, n.r.), lucru care am simțit că trebuie să continue – a nu face nicio referire aduce un sentiment de evadare, de bucurie și mult râs într-o perioadă în care avem multă nevoie.”

Fără Covid, ci doar aventură, amor și… multe haine frumoase!

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Citește și

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te