Ultimele două episoade din sezonul 4 sunt intitulate „Petrecere frumoasă” (Părţile 1 şi 2) și vor fi difuzate la Universal Channel luni, 25 august, la orele 22:00 și respectiv 23:00.
Cu o săptămână înainte de nunta lui Evan cu Paige, în Hamptons este un paradis iernatic (dar fără zăpadă) şi pregătirile de nuntă sunt în toi. Înainte de a-şi spune jurămintele, cei doi trebuie să sărbătorească ultimele lor zile de burlăcie. Hank este cavalerul de onoare și a plănuit o noapte liniştită în New York pentru petrecerea burlacilor, în timp ce Divya şi mireasa merg în Aspen, unde vor petrece alături de prietenele lui Paige. Dar vremea rea şi apariţia lui nemesis Ken „Killer” Keller, fostul duşman de moarte al lui Hank, strică planurile doamnelor şi domnilor şi, surprinzător, ambele tabere se îndreaptă fără să ştie spre acelaşi loc: Las Vegas!
Serialul „Pacienţi de lux” urmărește povestea lui Hank Lawson, un medic acuzat pe nedrept de moartea unui pacient care, după ce e exclus din lumea medicală, îşi reia cariera ca “medic cu ziua” pentru cei bogaţi, celebri şi infami din Hamptons. Pe lângă pacienţii săi înstăriţi, Hank îi tratează pe cei mai puţin norocoşi, ajungând la limita dintre a-şi face bine sieşi şi a face bine altora.