Homepage  / Știri / Televiziune

Sezonul 8 „Visuri la cheie” aduce schimbări! Cine a părăsit echipa emisiunii

Sezonul 8 „Visuri la cheie” aduce schimbări! Cine a părăsit echipa emisiunii

de Redactia Tvmania

Update, 15 septembrie: Începând din această seară, emisiunea „Visuri la cheie”, sezonul 8, va fi difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20:30.


Filmările noului sezon „Visuri la cheie” au început de curând, iar echipa emisiunii de la Pro TV este gata să pornescă la drum și să-i ajute pe cei care au nevoie. 

Noul sezon, cel de-al optulea,  al emisiunii aduce schimbări: doi arhitecți noi, entuziasmați, optimiști și gata să îndeplinească Visuri la cheie – Alex Gavrilescu și Andra Marinescu se alătură echipei. Astfel, din echipa „Visuri la cheie” au plecat Omid Ghannadi și Valentin Ionașcu.

Noii arhitecți au experiențe vaste în acest domeniu. De-a lungul timpului, în cei 17 ani de muncă, Alex a reușit să combine arhitectura și sculptura într-un mod nou, neconvențional. A avut un început greu în viață, de aici și motivația de a ajuta alți oameni. Andra este arhitect de peste 15 ani, iar pasiunea pentru munca ei a dus-o la următorul nivel, cel în care va aduce bucurie celor care au nevoie de ea. Cei doi, împreună cu Dragoș Bucur, Alina Vîlcu, Cristina Joia și Laura Boghiu sunt pregătiți să construiască noi visuri în acest sezon.

 „Este o bucurie și o emoție minunată că m-am alăturat echipei Visuri la Cheie! Cred că nu există o răsplată mai mare pe acest Pământ, așa cum este confirmarea că este nevoie de tine să ajuți oamenii din jurul tău, prin ceea ce practici ca om. Consider că mi-am luat toate bagajele necesare de a urca în autocarul Visuri la Cheie și sunt nerăbdător ca, alături de această echipă minunată, să îmi ofer toate cunoștințele și aptitudinile în schimbul fericirii celor ce au uitat să vadă viața prin ochii bucuriei și care chiar au nevoie de un strop de speranță să meargă mai departe”, a declarat Alex Gavrilescu.

„Încep această etapă din viața mea de arhitect cu multă emoție și încântare. Mă bucur să mă alătur echipei Visuri la cheie și sunt sigură că, împreună, vom reuși să aducem zâmbete pe chip și liniște în suflet, atât familiilor, cât și celor de acasă. Sunt emoționată și, în același timp, nerăbdătoare să creez împreună cu această echipă minunată, echipa pe care o urmăream de fiecare dată cu sufletul la gură, ca telespectator. Este o nouă provocare pentru mine, un mijloc care îmi va permite să aduc în beneficiul familiilor toată imaginația mea și puterea mea de creație”, a spus Andra Marinescu.

Echipa i-a primit cu brațele deschise pe ce doi arhitecți și, împreună, vor reuși să schimbe viitorul unor oameni.

„Mă tot întreabă lumea pe stradă când reîncepem! Ei bine, Visuri la cheie începe de azi, într-o formulă cu ceva nou, ceva vechi și totul pregătit pentru lucruri bune. Le urez Andrei și lui Alex bun venit în echipa noastră și le promit că voi demola cât mai mult pentru a face loc proiectelor pregătite de ei familiilor pe care le vom ajuta. Renovarea începe azi!”, a spus Dragoș Bucur

Dacă cunoașteți familii care sunt un exemplu pentru cei din jur și au nevoie de ajutorul echipei Visuri la cheie, haideți să le dăm împreună o șansă! – https://talent.protv.ro/Inscrierishow.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton