Cel de al doilea sezon al docu-seriei “I Am Cait” se încheie: ultimul episod va fi difuzat duminică, 1 mai, la ora 21.00 și va fi precedat, în aceeași zi, de un maraton al întregului sezon 2, începând cu ora 14.00.
Cel de al doilea sezon al docu-seriei “I Am Cait” se încheie: ultimul episod va fi difuzat duminică, 1 mai, la ora 21.00 și va fi precedat, în aceeași zi, de un maraton al întregului sezon 2, începând cu ora 14.00.
În sezonul 2, Caitlyn s-a confruntat cu noi provocări, care au zdruncinat-o din rădăcini, prietenele ei apropiate nelăsând niciun subiect neabordat. Discuţiile lor încinse şi pline de emoţii au ajutat-o în cele din urmă pe Caitlyn să se înţeleagă mai bine pe ea însăşi şi comunitatea transgender. De-a lungul tuturor acestor întâmplări, Caitlyn face tot posibilul pentru a fi cea mai bună versiune a propriei persoane, apropiindu-se şi mai mult de prietenele ei, de comunitate şi de familie.
Din grupul de prietene al lui Caitlyn fac parte Candis Cayne, Jennifer Finney Boylan, Chandi Moore, Kate Bornstein, Zackary Drucker şi nou-apăruta în grup Ella Giselle, o fată de 18 ani, luată sub aripa doamnelor mai mature, care sunt primele ei prietene transgender.
Caitlyn continuă să preţuiască momentele împărtăşite cu familia, care apare şi ea în emisiune. Pe măsură ce relaţiile sale cu cei din jur evoluează, Caitlyn este la fel de apropiată de fetele ei, Kourtney, Kim, Khloé, Kendall şi Kylie, dar şi de Kris – toate sprijinind-o în această călătorie.
Urmăriți duminică, 1 mai, începând cu ora 14.00, un maraton cu toate episoadele din sezonul 2 al seriei “I Am Cait”, care se încheie cu ultimul episod al sezonului, difuzat în premieră, de la ora 21.00, la E!.