„Când am început să scriem partea 5 a serialului, în mijlocul pandemiei, am simțit că trebuie să schimbăm ceea ce era așteptat de la sezonul de zece episoade și am folosit toate instrumentele pe care le-am avut pentru a crea senzația unui final de serie în primul volum în sine. Am decis să lucrăm într-un gen extrem de agresiv, punând banda în pericol. În volumul 2, ne concentrăm mai mult pe situația emoțională a personajelor. Este o călătorie prin harta lor sentimentală care ne leagă direct de plecarea lor”, a spus Álex Pina, creatorul serialului.
Banda este închisă în Banca Spaniei de mai bine de 100 de ore. Au reușit să o salveze Lisbon, dar unul dintre cele mai întunecate momente s-a așternut asupra lor după ce au pierdut pe unul de-ai lor. Profesorul a fost capturat de Sierra și, pentru prima dată, nu are un plan de evadare. Tocmai când se pare că nimic altceva nu ar putea merge prost, apare un inamic mult mai puternic decât oricare dintre cei cu care s-au confruntat: armata. Sfârșitul celui mai mare jaf din istorie se apropie și ceea ce a început ca un jaf se va transforma într-un război.
https://www.tvmania.ro/netflix-aduce-povestea-annei-karenina-in-zilele-noastre-in-noul-serial-rusesc-anna-k-294923