Modifica setarile cookie
Homepage  / Ultimul număr

Sezonul nouă de la „Dansez pentru tine” începe vineri la Pro TV

de Redactia Tvmania

Al noulea sezon (nu şi ultimul) al emisiunii aducătoare de rating mare „Dansez pentru tine” debutează pe 19 martie, la Pro TV, cu două stiluri noi de dans şi o mulţime de visuri de îndeplinit.

Cum poate o emisiune lansată în 2006 să menţină în continuare atenţia publicului? Reţeta câştigătoare este combinaţia de poveşti emoţionante, vedete (cu o notorietate mai mare în primele ediţii, ce-i drept), costume strălucitoare, coregrafii minuţios lucrate şi introducerea unor stiluri de dans noi la fiecare nou sezon. De data aceasta, perechile vor învăţa dansul-ritual („care vorbeşte”, cum îl descrie producătorul general al emisiunii, Mona Segall, „adică dansuri în care fiecare gest are o poveste şi înseamnă ceva”) şi stomp-ul (care foloseşte diferite obiecte pentru a completa mişcările corporale). „Poveştile concurenţilor sunt foarte neobişnuite de această dată, aproape incredibile, adevărate romane”, ne-a explicat Mona Segall, sezonul 9 aducând mai multe visuri de împlinit pentru fiecare participant.

O primăvară cu dans

Membrii juriului rămân cei consacraţi (Mihai Petre, Emilia Popescu, Cornel Patrichi, Wilmark şi Beatrice Rancea), iar noile vedete poftite la luptă sunt Diana Dumitrescu, Iuliana Luciu (actriţe din curtea Acasă), cântăreaţa Ana Maria Ferentz, modelul Andreea Spătaru, creatorul de modă Cătălin Botezatu, activistul ecologist Dragoş Bucurenci, campionul Local Kombat Cătălin Moroşanu şi Doru Todoruţ (din trupa DeepCentral). Aceştia au fost aleşi pe aceleaşi criterii care au funcţionat de la început: „dorinţa de a participa, plăcerea de a dansa, chiar dacă nu sunt profesionişti, şi capacitatea de a munci până la epuizare pentru a ajuta pe cineva. Să nu uitam că în momentul în care vedetele acceptă să participe la acest proiect îşi asumă responsabilitatea pentru soarta unor oameni care le devin prieteni sau mai mult decât atât, parte din familia lor”, ne-a explicat producătorul general al emisiunii.

Citiţi materialul integral în revistă.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te