Homepage  / Seriale

Sezonul trei din „Scandal” este ultimul pentru Columbus Short

Sezonul trei din „Scandal” este ultimul pentru Columbus Short

de Redactia Tvmania

Columbus Short (31 de ani) a fost scos din serialul american „Scandal”, confirmă buzzfeed.com, după ce – în ultimele săptămâni – actorul a fost acuzat că şi-a ameninţat soţia (Tanee Short) cu moartea.

COLUMBUS SHORT

Personajul lui, Harrison Wright, a fost ameninţat cu arma în ultimul episod al sezonului trei şi nu va reveni în a patra serie (care va începe în această toamnă). Postul ABC (care difuzează serialul în SUA) ar fi decis să nu-i mai prelungească contractul, iar Short a explicat într-o declaraţie că pleacă din serialul care i-a fost casă timp de trei ani.

„Vreau să-i mulţumesc în primul rând Shondei Rhimes pentru şansa de a lucra cu un ansamblu atât de talentat de actori. (…) Totul trebuie să ajungă la un final şi din nefericire e timpul pentru ca Harrison Wright să iasă din scenă”, a declarat acesta.

La noi, „Scandal” este difuzat de postul Universal Channel.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton