Homepage  / Știri

Shakira a fost atacată de un leu de mare

Shakira a fost atacată de un leu de mare

de Redactia Tvmania

Cântăreaţa a vizitat leii de mare în habitatul lor natural şi s-a apropiat prea mult de un exemplar, care s-a năpustit asupra ei, relatează femalefirst.co.uk.

Shakira (35 de ani) a povestit despre neplăcuta experienţă pe Facebook:

„M-am dus să văd focile şi leii de mare. Mă gândeam că sunt drăguţi şi m-am apropiat mai mult decât ceilalţi turişti. Am coborât pe o stâncă şi încercam să îi mângâi în timp ce le făceam poze.

Dintr-o dată, un leu de mare a sărit din apă atât de repede, încât a ajuns la 30 de centimetri de mine, m-a privit în ochi şi a încercat să mă muşte.

Toată lumea a ţipat, inclusiv eu. Eram paralizată de frică şi nu mai puteam să mă mişc. Am continuat să mă uit în ochii leului de mare, iar vărul meu a sărit şi m-a tras de acolo.

Amândoi ne-am ales cu julituri pe mâini şi picioare”.

Cântăreaţa este convinsă că leul de mare i-a confundat telefonul mobil cu un peşte:

„Cred că a confundat reflexia telefonului, pe care-l foloseam ca să fac poze, cu un peşte. Probabil credea că îl necăjesc cu mâncare”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton