Homepage  / Vedete / Vedete străine

Shakira face dezvăluiri despre depresia prin care a trecut: „Gerard a văzut cea mai rea și nocivă parte a mea”

Shakira face dezvăluiri despre depresia prin care a trecut: „Gerard a văzut cea mai rea și nocivă parte a mea”

de Redactia Tvmania

În 2017, Shakira anunța că trebuie să își amâne turneul mondial „El Dorado” din cauza unei hemoragii la nivelul corzilor vocale. Ceea ce lumea a văzut atunci a fost însă o mică parte a problemelor prin care a trecut cântăreața și ce se întâmpla în viața acesteia în spatele ușilor închise. Într-un interviu acordat recent pentru The Guardian, artista a făcut mai multe dezvăluiri despre acea perioadă și problemele cu care s-a confruntat.

 

„Întotdeauna am crezut că vor fi lucruri în viața mea care vor dispărea precum frumusețe, tinerețe, toate acele lucruri”, a declarat Shakira. „Însă nu am crezut vreodată că îmi va dispărea vocea, deoarece este imposibil de separat de propria mea persoană. Era identitatea mea. Așadar, atunci când nu am mai putut să cânt, a fost ceva imposibil de suportat. Au fost momente în care nici nu mă puteam da jos din pat – așa deprimată eram”.

Pe lângă problemele apărute la nivel profesional,  Shakira a explicat și cum i-a influențat relația cu partenerul ei de viață și tatăl copiiilor ei, fotbalistul Gerard Pique.

„El glumea pe tema că orice bărbat și-ar dori ca soția lui să fie tăcută – însă atunci când nu am avut voie să vorbesc, el s-a simțit ca unul dintre acei foști pușcăriași care au redevenit liberi și nu știau cum să se comporte în acest caz”, a declarat Shakira.

„Nu mai eram o persoană pozitivă. Eram atât de pesimistă. Eram o persoană ranchiunoasă, rea, deloc plăcută de avut alături. Gerard a văzut cea mai rea și nocivă parte a mea”.

Deși i s-a spus că este posibil să aibă nevoie de operație pentru a corecta această problemă, cântăreța a refuzat operația și a lăsat corzile sale vocale să se vindece singure. Ceea ce s-a și întâmplat, lucru despre care Shakira spune că ține de „credință”.

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton