De câteva săptămâni, artista columbiană şi partenerul ei de viaţă, fotbalistul spaniol Gerard Piqué, sunt preferaţii publicaţiilor şi site-urilor tabloide din întreaga lume, care tot susţin că cei doi s-ar fi despărţit. Preocupaţi probabil cu multe alte lucruri (el a avut antrenamente, ea s-a pregătit intens pentru turneul în care urmează să plece, „El Dorado World Tour”), cei doi nu au comentat zvonurile apărute.