Homepage  / Articole

Shakira şi Sting vin la Bucureşti!

Shakira şi Sting vin la Bucureşti!

de Redactia Tvmania

Fanii Shakirei şi ai lui Sting au de ce să fie fericiţi! Cei doi cântăreţi vor susţine concerte la Bucureşti. Shakira va face un show de zile mari pe 7 mai în Piaţa Constituţiei, în cadrul turneului “The Sun Comes Out”. Tot în Piaţa Constituţiei va concerta şi Sting însă pe 6 iunie. Concertul său face parte din turneul mondial “Symphonicity”.

La Shakira, biletele vor fi puse în vânzare începând cu vineri, 25 februarie, şi au preţuri cuprinse între 120 şi 380 de lei. Tot din 25 februarie, pot fi achiziţionate şi cele pentru Sting (între 135 şi 395 lei).

Atât Sting cât şi Shakira nu se vor afla pentru prima oară în România. Cântăreaţa columbiană, celebră pentru hiturile “Whenever, Wherever”, “La Tortura”, Hips Don’t Lie” şi “Waka Waka”, a cântat şi în 2006, la Timişoara, în faţa a peste 20.000 de spectatori. La rândul său, Sting şi-a încântat fanii cu piese precum “Every Little Thing She Does Is Magic”, “Roxanne”, “Next To You” şi “Desert Rose” în 1996 şi 2009. De data aceasta, artistul va interpetea cele mai cunoscute cântece din cariera sa într-o nouă versiune, acestea fiind re-orchestrate pentru aranjament simfonic. Turneul său, “Symphonicity”, a fost apreciat de criticii din întreaga lume. “Sting cu orchestra este rock magic”, au spus cei de la ziarul italian “La Stampa”. “Perfect în absolut orice detaliu… o reprezentaţie ideală”, au scris ruşii de la “Komsomolskaia Pravda”.

Cât priveşte venirea Shakirei la Bucureşti, cei de la compania Emagic (organizatorii concertului) au declarat: “Shakira este unul dintre artiştii pentru care am primit extrem de multe rugăminţi din partea publicului pentru a organiza un nou concert în România”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton