Homepage  / Disney Plus

Shardlake, tot ce trebuie să știți despre serialul Disney Plus filmat în România. Ce actori celebri fac parte din distribuție

Shardlake, tot ce trebuie să știți despre serialul Disney Plus filmat în România. Ce actori celebri fac parte din distribuție
4

de Roxana Mirea,

„Shardlake” este un viitor serial realizat pentru Disney Plus, bazat pe seria de romane istorice de mister „Shardlake”, scrise de C. J. Sansom, a căror acțiune se petrece în timpul domniei lui Henric al VIII-lea, în secolul al XVI-lea. Filmările au început deja în Ungaria, Austria și România. Iată tot ce trebuie să știți despre „Shardlake”, viitorul serial realizat pentru Disney Plus.

Serialul Disney Plus, Shardlake, va fi filmat în România

Disney a dat undă verde unui nou serial original britanic pentru Disney+, care este o adaptare a romanelor „Shardlake”, scrise de CJ Sansom. Acțiunea este plasată în timpul domniei lui Henric al VIII-lea, în secolul al XVI-lea.

Serialul va consta din patru episoade, iar dacă producția va avea succes, există multe șanse să existe sezoane suplimentare, deoarece seria cuprinde șapte cărți.

În prima carte din serie, „Dissolution”, facem cunoștință cu Dr. Matthew Shardlake, un avocat cocoșat devenit detectiv în Anglia Tudorilor. El este trimis de Thomas Cromwell să investigheze decapitarea lui Robin Singleton, un comisar responsabil cu desființarea mănăstirilor după ce Henric al VIII-lea s-a declarat șeful suprem al Bisericii Angliei.

În 2007, BBC a dezvoltat un proiect „Shardlake” care urma să-l aibă ca protagonist pe Sir Kenneth Branagh, dar serialul nu a mai apucat să fie difuzat.

Serialul „Shardlake” este creat de scenaristul Stephen Butchard, care a dezvoltat serialul „The Last Kingdom”. Filmările au început deja în Ungaria, Austria și România, iar regizor este Justin Chadwick („The Other Boleyn Girl”). John Griffin este producătorul serialului, alături de producătorii executivi George Ormond și Mark Pybus din partea The Forge, Stevie Lee pentru Runaway Fridge și Lee Mason pentru Disney+.

Despre ce este vorba în serialul Disney Plus Shardlake

Plasat în Anglia secolului al XVI-lea, în timpul dizolvării mănăstirilor, ni se spune că seria va fi „îmbibată de mister, suspans și decepție”, potrivit britishperioddramas.com.

Primul sezon al serialului Shardlake va adapta prima carte din seria lui Sansom. „Viața protejată a lui Shardlake ca avocat este dată peste cap atunci când Cromwell îl însărcinează să investigheze uciderea unuia dintre comisarii săi la o mănăstire din îndepărtatul oraș Scarnsea”, dezvăluie sinopsisul oficial.

Comisarul strângea dovezi pentru a închide mănăstirea și acum este imperativ pentru supraviețuirea politică a lui Cromwell ca Shardlake să rezolve crima și să închidă mănăstirea. El nu-i lasă lui Shardlake nicio îndoială că eșecul nu este o opțiune. Cromwell insistă să fie însoțit de Jack Barak, un tip încrezut și arătos, iar Shardlake nu știe sigur dacă Barak este un asistent sau un spion al lui Cromwell. La Scarnsea, cei doi sunt întâmpinați cu ostilitate, suspiciune și paranoia de către călugării care se tem pentru viitorul lor și se pare că nu se vor opri de la nimic pentru a-și păstra ordinul.”

Cine joacă în serialul Shardlake

În fruntea distribuției îl avem pe Arthur Hughes („The Innocents”), care îl interpretează pe Matthew Shardlake, descris ca fiind „un avocat cu un acut simț al dreptății și unul dintre puținii oameni cinstiți într-o lume asediată de intrigi și comploturi”. În cărți, Shardlake se consideră neatractiv, ceea ce contrastează cu imaginea încrezătoare a lui Hughes călare pe un cal, dezvăluită ca o primă imagine de către producătorii serialului.

Alături de Hughes, îl avem pe Sean Bean în rolul lui Thomas Cromwell, periculosul și atotputernicul om de încredere al lui Henric al VIII-lea. „În ciuda loialității de nezdruncinat a lui Shardlake față de Cromwell și Coroană, poziția sa în societate este defavorizată din cauza aspectului său, fiind o persoană care trăiește cu scolioză în perioada dinastiei Tudor”, se arată în comunicatul de presă.

Sean Bean a apărut în multe dintre serialele de-a lungul anilor, inclusiv în „Sharpe”, „Game of Thrones” și „World on Fire”.

„Game of Thrones” (Season 1) 2011Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Când va avea premiera serialul Shardlake

Din distribuția serialului „Shardlake” mai fac parte Peter Firth în rolul lui Norfolk, Anthony Boyle în rolul lui Jack Barak, Babou Ceesay în rolul lui Abbot Fabian, Paul Kaye în rolul fratelui Jerome și Ruby Ashbourne Serkis  în rolul lui Alice. Acestora li se vor alătura Matthew Steer în rolul lui Goodhap, Brian Vernel în rolul fratelui Mortimus, Irfan Shamji în rolul fratelui Guy, David Pearse în rolul fratelui Edwig, Miles Barrow în rolul fratelui Gabriel, Mike Noble în rolul lui Bugge și Kimberley Nixon în rolul lui Joan.

A scrie Shardlake a fost o adevărată bucurie”, a comentat scenaristul Stephen Butchard. „Romanele lui C.J. Sansom sunt incredibil de bogate în povești, personaje și istorie; pline de intrigi, emoție, cruzime și compasiune – iar în centrul tuturor se află Matthew Shardlake, un erou fără egal. Deși aceste povești sunt plasate în Anglia Tudorilor, temele sunt absolut captivante și rezonează cu lumea de azi. Poate că au trecut sute de ani – dar omenirea și ceea ce ne face să vibrăm nu s-a schimbat prea mult.”

Serialul „Shardlake” va avea premiera în 2024, potrivit postării actorului principal. „Shardlake. Vine în 2024”, a scris Arthur Hughes pe Instagram.

Sursa Foto: Hepta, Twitter

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton