Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Sharon Stone revine pe micul ecran. Actrița are un rol-cheie în serialul „Însoțitoarea de zbor”, sezonul 2

de Cătălina Matei,

Despre ce rol este vorba, mai precis? Sharon Stone va fi mama lui Cassie Bowden, personajului principal al serialului „Însoțitoarea de zbor / The Flight Attendant”, de la HBO Max, interpretat de Kaley Cucoco.

Potrivit Variety, actriţa nominalizată la Oscar va fi Lisa Bowden în „Însoțitoarea de zbor / The Flight Attendant” sezonul 2, mama înstrăinată a lui Cassie care şi-ar dori să rămână înstrăinată. După o viaţă în care a avut de-a face cu alcoolismul lui Cassie, nu mai are răbdare sau bunăvoinţă de pierdut.

În afară de Cuoco şi Stone, distribuţia pentru „Însoțitoarea de zbor / The Flight Attendant” sezonul 2 actori din primul precum Zosia Mamet, Griffin Matthews, Deniz Akdeniz şi Rosie Perez, dar şi noi prezenţe – Mo McRae, Callie Hernandez şi JJ Soria. De asemenea, vor fi și staruri invitate: Knight şi Audrey Grace Marshall. Vor mai apărea și  Alanna Ubach, Cheryl Hines, Jessie Ennis, Mae Martin, Margaret Cho, Santiago Cabrera şi Shohreh Aghdashloo.

Ce s-a întâmplat în sezonul 1 „Însoțitoarea de zbor” / „The Flight Attendant”

„Însoțitoarea de zbor” / The Flight Attendant” (2020), adaptarea pentru televiziune a romanului cu același nume scris Chris Bohjalian.

Pentru Cassandra Bowden (Kaley Cuoco), o dimineață mahmură nu înseamnă mai nimic. Este o băutoare profesionistă, iar slujba de Însoțitoarea de zbor îi facilitează gustul pentru aventură și excese.

Când se trezește într-o cameră de hotel din Dubai, singura ei grijă e să coboare ușurel din pat, și din cauza capului care-i pocnește de durere și pentru a nu deranja bărbatul care încă doarme, și să ajungă să prindă mașina care-i duce colegii la aeroport.

Nu-și amintește nimic din seara precedentă, se mai uită încă odată la bărbatul de-alături și-abia atunci vede așternuturile pline de sânge.

Îngrozită că e o femeie singură, departe de casă, alături de un cadavru într-o țară străină, Cassie începe să mintă. Nu cheamă poliția, nu spune nimănui nimic și încearcă să-și continuie viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Își minte colegii pe drumul spre Paris și-apoi pe agenții FBI din New York, care o întâmpină la aeroport pentru a-i pune câteva întrebări cu privire la escala ei din Dubai.

În continuare nu e capabilă să-și amintească nimic din cele petrecute cu o seară înainte și-ajunge curând să se întrebe dacă nu cumva chiar ea este ucigașul.

Sharon Stone, în formă maximă la 63  de ani

Sharon Stone, născută pe 10 martie 1958, este un fost model profesionist, care a renunţat la modă pentru a deveni actriţă şi producătoare de film. S-a făcut remarcată după ce a jucat alături de Arnold Schwarzenegger în thrillerul SF „Total Recall” din 1990 şi a devenit o vedetă de talie mondială graţie rolului din thrillerul erotic ”Basic Instinct” din 1992, regizat de Paul Verhoeven, pentru care a primit o nominalizare la Globul de Aur.

Sharon Stone a fost nominalizată la Oscar şi a câştigat Globul de Aur la categoria „cea mai bună actriţă în rol principal” datorită evoluţiei sale din drama „Casino” (1995), regizată de Martin Scorsese.

Sharon Stone a primit alte două nominalizări la Globul de Aur pentru rolurile din drama ”Puternicii/ The Mighty” (1998) şi comedia ”Muza/ The Muse” (1999). În 2004, a câştigat premiul Primetime Emmy pentru evoluţia sa din serialul ”Cabinet de avocatură/ The Practice”. A jucat şi în alte filme de succes, precum ”Mascul necruţător/ Alpha Dog” (2006), ”Bobby” (2006) şi, recent, în filmul biografic ”Lovelace” (2013), dedicat actriţei de filme porno Linda Lovelace.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te