Cântăreaţa americană şi-a schimbat perspectiva asupra vieţii de când a devenit mamă – a adoptat doi băieţi, Wyatt (3 ani) şi Levi (5 luni) – şi spune că este mai puţin egoistă şi pune nevoile copiilor înainte de toate, anunţă femalefirst.co.uk.

„Copiii îţi schimbă viaţa – punct. Te gândeşti la ei la prima oră a dimineţii şi înainte să te duci la culcare, iar fiecare decizie pe care o iei este dictată de dorinţa ca lor să le fie cât mai bine”.
„Autobuzul cu care plec în turnee este unul de familie. Iau cu mine tot ce am nevoie pentru ca micuţii să aibă o viaţă normală şi să nu le lipsească nimic, pe când înainte viaţa mea era concentrată doar în jurul meu”.
Sheryl Crow (48 de ani) a mai spus că felul în care îşi priveşte cariera şi fanii s-a schimbat de când a fost diagnosticată cu cancer la sân, în 2006, boală de care a scăpat între timp.
„Înainte să fiu diagnosticată, nu vroiam să văd publicul. Vroiam să fie cufundat în întuneric, astfel încât să nu am contact vizual cu fanii. Acum trebuie să-i vad, să realizez o conexiune cu ei”.
„Aşa m-a schimbat experienţa respectivă. Am aflat cât de profundă este conexiunea cu oamenii. Cu toţii căutăm acelaşi lucru”.