Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Show-ul culinar de la Prima TV „Mama mea gătește mai bine” pregătește o ediție specială de Paște duminică, 8 aprilie

de Redactia Tvmania

În ziua de Paște, emisiunea Mama mea gătește mai bine v-a pregătit o ediție specială. Două familii concurează pentru premiul emisiunii, dar, fiind vorba de sărbătorile pascale, acestea se vor întrece în rețete tradiționale, ingredientul de bază fiind carnea de miel.

În această ediție, vor intra în competiție rețetele mamei Elena Robitu și cele ale Olimpiei Nițu. Rețetele ambelor familii sunt tradiționale, ce pot inspira telespectatorii pentru masa pe care o pregătesc familiilor de Paști. Fiul Elenei ne-a mărturisit că pasiunea lui pentru bucătărie a început uitându-se la diferite emisiuni culinare. Pasionat de salate, Eduard a avut o slăbiciune pentru Horia Vîrlan și pentru celebrul Jamie Oliver, iar acum este pregătit să câștige competeția culinară alături de mama lui.

Fiica Olimpiei își amintește cum, încercând să gătească cremă de zahăr ars, a reușit să ardă bucătăria și să dea foc la perdele. Între timp, Alexandra a căpătat experiență în bucătărie și, cu banii câștigați, Alexandra și-ar dori să își ajute mama cu ce are nevoie pentru a o vedea fericită.

Chifteluțe cu spanac și gorgonzola, tocăniță de miel, salată boeuf și nelipsitele ouă roșii – acestea sunt doar câteva dintre rețetele care vă vor lăsa gura apă. Așadar, urmăriți ediția specială de Paște a competiției culinare Mama mea gătește mai bine, duminică, 8 aprilie, de la ora 19.30, pentru a afla rețete noi, pe care, de ce nu, le veți putea pregăti chiar dumneavoastră pentru masa de Paște.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te