Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Și-au spus „Adio”! Daniel Pavel de la „Survivor” a dezvăluit motivul despărțirii de logodnica lui

Și-au spus „Adio”! Daniel Pavel de la „Survivor” a dezvăluit motivul despărțirii de logodnica lui
11

de Andra Stana,

Daniel Pavel și logodnica lui, Marina, au decis să se despartă. Vestea a fost făcută publică de prezentatorul de la „Survivor România”. El a scris și publicat pe Instagram un mesaj lung. În text, vedeta Kanal D a vorbit despre motivul separării de femeia care i-a fost alături o bună perioadă.

Final de poveste. Priorități și opțiuni de viitor diferite ne-au plasat pe drumuri separate, pe Marina și pe mine, astfel încât nu mai formăm o pereche. Se întâmplă în viața noastră, a tuturor, ca realitatea să ne pună în fața unor alegeri. Marina a fost și este pentru mine o rara avis, iar anii petrecuți împreună au fost plini de trăiri speciale, am adunat amândoi o mare de experiență, inspirație reciprocă care ne-au îmbogățit viața amândurora. Vă mulțumesc pentru că ați fost mereu alături de mine, tocmai de aceea am și simțit să împărtășesc cu voi această realitate. Vă mulțumesc, de asemenea, anticipat pentru discreție și înțelegere, pentru că amândoi dorim ca acest subiect, atât de personal, să rămână astfel.

Daniel Pavel

Daniel și Marina se pregăteau de nuntă

Recent, Daniel Pavel și Marina au dezvăluit detalii neștiute din relația lor. Așa a aflat toată lumea că cei doi plănuiau deja nunta.

Iubita prezentatorului de la „Survivor România”, în vârstă de 27 de ani, spunea atunci că perioada în care au stat despărțiți a trecut foarte repede pentru că s-au văzut și auzit frecvent. Cât timp Daniel Pavel a filmat pentru „Survivor”, în Republica Dominicană, ei au fost separați fizic șapte luni.

„Când îl iubești pe Daniel, nu e greu, nu e greu deloc. Șapte luni și jumătate au trecut, nu le-am simțit. Ne-am văzut în fiecare zi, am vorbit în fiecare zi”, a spus Marina.

„Gândește-te că noi am fost așa de șapte ani, șapte ani de iubire, șapte ani de relație și întotdeauna ne-am lipsit. Ea mi-a spus o vorbă, e o chestie extraordinară, luată din literatură: «Daniel, tu dorul meu îl porți»”, a spus și Daniel Pavel, în vârstă de 44 de ani.

Daniel Pavel, mărturisiri despre logodnica lui (9)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 11

Sursa foto: Instagram

Astăzi la TV:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton