Homepage  / Seriale

Noul serial HBO, „Silicon Valley”, de azi pe HBO GO şi din 24 mai la HBO

Noul serial HBO, "Silicon Valley", de azi pe HBO GO şi din 24 mai la HBO

de Redactia Tvmania

După premiera primului episod al serialului "Urzeala tronurilor", sezonul IV, lunea aceasta, 7 aprilie, telespectatorii HBO vor avea un motiv în plus să rămână în fața micului ecran: avanpremiera noii producții originale HBO, "Silicon Valley".

Silicon Valley

Mike Judge („Office Space”, „Beavis & Butthead”, „King of the Hill”) revine cu un nou serial, „Silicon Valley”, o comedie presărată cu umorul său inconfundabil. Inspirat parțial din experiențele sale personale, din perioada în care a lucrat ca inginer în celebra zonă Silicon Valley, la sfârșitul anilor ’80, primul episod va fi difuzat în avanpremieră, de la ora 23:00.

În epoca de aur în modernul Silicon Valley oamenii calificați să reușească sunt, de cele mai multe ori,  incapabili să gestioneze succesul.

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=69V__a49xtw[/youtube]

În rolurile principale apar: Thomas Middleditch („Search Party”, „The Office”), T.J. Miller („Mash Up”, „Seeking a Friend for the End of the World”), Zach Woods („In the Loop”, „The Office”), Kumail Nanjiani („Franklin & Bash”, „Portlandia”), Martin Starr („Freaks and Geeks”, „Party Down”), Josh Brener („Glory Daze”, „The Internship”), Christopher Evan Welch („The Master”, „Vicky Cristina Barcelona”), Amanda Crew („Jobs”, „Charlie St. Cloud”) și Matt Ross („Magic City”, „Big Love”).

Richard (Middleditch) este un programator de calculatoare introvertit care locuiește în hostelul Haker împreună cu cei mai buni prieteni ai lui: Big Head, infatuatul Gilfoyle (Starr) și sarcasticul Dinesh (Nanjiani). Acest grup de inadaptați sociali trăiește sub supravegherea lui Erlich, un milionar care le dă voie să locuiască în casa lui gratis – atâta timp cât va primi 10% din proiectul lor. După ce eșuează să vândă un proiect miliardarului Peter Gregory (Welch), Richard este nevoit să lucreze în continuare la Hooli, o companie de tehnologie fondată de megalomanul Gavin Belson (Ross). Când Monica (Crew), șefa operațiunilor elaborate de Gregory, și Jared (Woods), un director executiv de la Hooli, își dau seama de valoarea algoritmului pentru site-uri, izbucnește un război al ofertelor între Belson și Gregory, iar Richard rămâne prins la mijloc.

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=wX3H3tQxUKw[/youtube]

Premiera la HBO va fi pe 24 mai, de la ora 22:00. În fiecare sâmbătă, HBO va difuza câte un episod din cele opt ale primului sezon.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton